Sighisoara




Corul "NICOLAE BOGDAN" a reprezentat cu succes Sighișoara la Festivalul Internațional de Muzică

22 iunie 2011

                 Desfășurat în perioada 15 – 19 iunie a.c., Festivalul Internațional de Muzică Ortodoxă „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu – vrednică ești”, unicul festival de acest gen din Europa organizat la Pomorie în Bulgaria, a întrunit la cea de-a VIII-a Ediție a sa 38 de colective corale (coruri de cameră mixte, coruri de copii și tineret, coruri bisericești sau călugărești, coruri de femei) din: Bulgaria, Federația Rusă, Ucraina, Serbia, R. Moldova, Belorusia și România.Țara noastră a fost reprezentată de două coruri profesioniste din București („Nihil Sine Deo” condus de dirijorul Emil Matei și corul de copii și tineret „Symbol” dirijat de Jean Lupu și Luminița Guțanu) și de corul „Nicolae Bogdan” din Sighișoara, dirijor prof. Anda Moldovan. Biserica „Nașterea Maicii Domnului” – gazda Festivalului, a fost zilnic plină de admiratori ai muzicii ortodoxe interpretată în diferite limbi. Corul nostru „Nicolae Bogdan”, participant întâia dată la acest inedit eveniment creștin, a interpretat opt cântece din repertoriul creștin-ortodox: 6 în limba română, unul în limba rusă și unul – obligatoriu pentru toți participanții – în limba bulgară. Valoarea deosebită a interpretării fiecărui cântec sub bagheta tinerei dirijoare Anda Moldovan, ca urmare a iscusinței și inspirației cu care a îndrumat colectivul corului, dându-i permanent încrederea și armonia necesare, a fost dovedită de aplauzele spectatorilor și de invitația, adresată corului sighișorean, de a oferi un recital, în afara concursului, la spectacolul de muzică corală populară organizat pe scena amenajată, sub cerul liber, în parcul orașului Pomorie. În numele corului, doamna dirijor, însoțită de translator, a luat cuvântul în cadrul mesei rotunde organizate sub genericul „Aspecte moderne ale muzicii ortodoxe” care a inclus un schimb util de experiență între conducătorii celor 38 de formațiuni corale. Închiderea, ca și deschiderea Festivalului de la Pomorie, urmată de procesiunea participanților, a fost oficiată de către Mitropolitul de Sliven și de către directorul executiv al Festivalului – primarul orașului Pomorie, prof.Peter Zlatanov care a înmânat dirijorilor de coruri Diplome de participare și suveniruri. Ne-a fost de bun augur binecuvântarea primită din partea preotului sighișorean Antonel Crăciun, în ajunul plecării noastre în Bulgaria, după ce am prezentat un program de cântece corale în cadrul slujbei de Rusalii la biserica „Sf.Ioan Botezătorul” din Sighișoara. Deplasarea pe itinerarul Sighișoara – Pomorie, tur-retur, s-a desfășurat într-o atmosferă optimistă, iar sejurul oferit de gazde la Pomorie, pe litoralul din Sud-Estul Bulgariei, dincolo de munții Balcani, a fost încântător. Cazați la hotelul „Sf.Petru și Pavel” situat pe Litoral la circa 100 m de apa Mării Negre, am avut posibilitatea să admirăm splendoarea apei de o puritate cristalină și o vrajă aparte, mai cu seamă la apus și răsărit de Soare. La plecare, ca semn de mulțumire pentru buna găzduire și deservire, am oferit colectivului hotelului împreună cu corul bucureștean „Symbol” câteva cadouri muzicale. Admirând frumusețea amenajării litoralului bulgăresc, ne-am convins, că nu întâmplător orașul Pomorie este considerat capitală maritimă a turismului balnear, dezvoltându- se ca un Centru de cultură confirmat în ultimii ani, prin Festivalul Internațional de Muzică Ortodoxă „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu – vrednică ești”, singurul festival din Europa la care participă, inclusiv, dascăli, călugări, diaconi și preoți de mir. Sperăm să participăm și la edițiile viitoare ale festivalului de la Pomorie, intrând pe viitor în categoria corurilor sponsorizate de organizatori pentru cazare și masă, întrucât la această primă participare din 2011 fiecare participant a suportat cheltuielile respective. Personal, ca profesor de muzică și fost dirijor de cor, actualmente membru al corului, afirm cu toată convingerea: cu iscusința sa artistică de dirijor, profesorul Anda Moldovan va putea duce faima corului „Nicolae Bogdan” și a municipiului Sighisoara încă mulți ani în Europa și în lume.

Eugenia Cimborovici Teodoreanu pentru JSR