Sighisoara




Bagajul înainte de vacanță

4 iulie 2011

                Unul dintre coșmarurile comune bărbaților și femeilor, înainte de vacanță, îl reprezintă bagajele. În cazul femeilor, problema se pune cum să facem să ne luam cât mai multe lucruri, că nu se știe de care dintre ele vom avea nevoie. Bărbații, în schimb, nu înțeleg deloc această abordare. Oricât de greu ar fi de crezut, să știți că există profesioniști în făcutul bagajelor. Primul sfat, atunci când te pregătești de vacanță, este să verifici prognoza meteo astfel încât să știi exact ce fel de haine vor ocupa cea mai mare parte a valizei tale. Alege haine în culori neutre care pot fi ușor combinate între ele. Urmează regula celor două lucruri de același fel, adică două bluze cu mânecă lungă, două tricouri, două perechi de pantaloni. Specialiștii în împachetarea bagajelor spun că ideal ar fi să ne limităm la doar două perechi de încălțări. Asta pare imposibil! Rulați hainele în loc să le împachetați și puneți șosetele sau lucrurile de mici dimensiuni în pantofi astfel încât să profitați la maximum de tot spațiul pe care îl aveți la dispoziție. Un alt sfat util se referă la cosmetice. Ele ar trebui mutate în recipiente mult mai mici astfel încât trusa dumneavoastră să cuprindă doar cantitățile pe care le veți folosi. Nimeni nu folosește un litru de șampon sau de balsam în două săptămâni de vacanță.

Anca Maria Radu – JSR