Sighisoara




Pașii pe care trebuie să-i urmeze elevii pentru a se înscrie la liceu

1 iulie 2011

              Elevii de clasa a VIII-a care au participat la Evaluarea Națională 2011 au aflat luni, 27 iunie, rezultatele finale. Rezultatele finale au fost afișate pe site-ul Ministerului Educației. Notele primite la Evaluarea Națională sunt importante întrucât contează pentru admiterea la un liceu bun. Media de admitere la liceu este media aritmetică între media generală la Evaluarea Națională 2011 susținută de absolvenții clasei a VIII-a și media generală de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a. Înscrierea în clasa a IX-a în liceele de Stat se face fără examen, doar pe baza mediei de admitere. Recomandarea profesorilor este ca elevii să completeze cât mai multe opțiuni. Dacă fișele sunt completate în mod corect, șansele de a prinde loc la liceu sunt sigure și asta pentru că există 235.000 de locuri pe care se bat aproximativ 220.000-230.000 de candidați. Calendarul înscrierii la liceu este următorul: în perioada 29 iunie – 5 iulie: absolvenții clasei a VIII-a și părinții acestora, asistați de diriginți completează opțiunilor în fișele de înscriere; în perioada 30 iunie - 6 iulie, datele din fișele de înscriere sunt introduse în baza de date computerizată iar în perioada 30 iunie - 7 iulie, părinții și candidații verifică fișelor editate de calculator pentru corectarea greșelilor în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator. În 9 iulie baza de date este transmisă de la centrele de  admitere județene, al municipiului București, la Centrul Național de Admitere pentru ca în 12 iulie să aibă loc repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data de 12 septembrie 2011 inclusiv.

Dorothea Sabina Dâlbea – JSR