Sighisoara




Noi locuri de parcare se vor atribui în municipiu, de data aceasta în zona Octavian Goga

4 iulie 2011

                 După ce a fost realizată atribuirea pentru locurile de parcare de domiciliu pentru locuitorii de pe strada Andrei Șaguna a venit și rândul locuitorilor din blocurile situate în strada Octavian Goga. Pentru aceștia în data de 14 iulie de la ora 10.00 se va desfășura procedura de atribuire/licitație pentru locurile de parcare de reședință aferente blocurilor. Termenul limita pentru depunerea documentației este 7 iulie. Tariful de bază în parcările de reședință aprobat prin Hotărâre de consiliu local este de 100 lei/an/loc. Potrivit regulamentului în parcările de reședință se vor atribui locuri de parcare numai proprietarilor/deținătorilor de autovehicule cu masa maximă autorizată de până la 3,5 t. Se va atribui câte un loc de parcare pentru fiecare solicitant care face dovada domiciliului/proprietății unei locuințe/sediu în imobilul la care este arondată parcarea și a deținerii sau folosinței unui autovehicul. La licitație nu vor fi admise   persoanele care dețin garaje amplasate pe domeniul public sau privat al Municipiului Sighișoara, care dețin curți sau au alte posibilități de parcare. În cazul în care proprietarul unui garaj deține 2 sau mai multe autovehicule, acesta poate participa la procedura de închiriere a locului de parcare pentru numărul suplimentar de autovehicule deținute, în limita locurilor disponibile. Pentru imobilele în care există și spații comerciale se va rezerva un loc în vederea asigurării aprovizionării.
Vor avea prioritate în atribuire:
a) persoanele cu handicap;
b) persoanele care au deținut garaje legal și acestea au fost sau vor fi demolate, cu condiția să îndeplinească cerințele stabilite pentru atribuire;
c) persoanele fizice domiciliate în imobilele la care este arondată parcarea de reședință, în ordinea solicitării, proprietare a unui autovehicul înmatriculat la adresa de domiciliu;
d) persoanele fizice domiciliate/rezidente în imobilele la care este arondată parcarea de reședință, în ordinea solicitării, proprietare a unui autovehicul înmatriculat la altă adresă;
e) persoanele fizice domiciliate în imobilele la care este arondată parcarea de reședință, în ordinea solicitării, având în proprietate al doilea autovehicul înmatriculat la adresa de domiciliu;
f) persoanele fizice domiciliate/rezidente sau persoane juridice proprietare ale unui apartament în imobilele la care este arondată parcarea de reședință, în ordinea solicitării, proprietare a unui autovehicul înmatriculat pe societăți comerciale.
În situațiile în care numărul solicitanților depășește numărul de locuri amenajate în parcarea de reședință, sau când unul sau mai multe locuri sunt solicitate expres de mai mulți locatari, atribuirea se va face prin licitație publică cu strigare, prețul de pornire fiind tariful de bază, iar pasul de licitare 5 lei.

Anca Maria Radu – JSR