Sighisoara




Rezultatele Bacalaureatului 2011 - elevii între agonie și extaz

6 iulie 2011

               „Nu are rost acum să învinuim pe cineva ci trebuie lucid și realist să vedem exact care ar putea fi motivele, după care să încercăm să obținem un progres.”
ing. Dorina Iosif

De la an la an rata de promovabilitate la bacalaureat a scăzut, ajungând în acest an la un nivel alarmant de sub 50%. În municipiul Sighișoara rezultatele obținute de candidații acestei generații se înscriu din nefericire aceleiași statistici, rata promovabilității a fost de 54,24%, cifre obținute în baza informaților postate pe site-ul www.edu.ro. Cei mai mulți profesori sunt de părere că nu trebuie căutate scuze ci soluții pentru a îmbunătăți sistemul de învățământ iar elevii trebuie să învețe mai mult.
Statistica în ceea ce privesc rezultatele în liceele din Sighișoara a fost următoarea: la Colegiul Național Mircea Eliade, din 144 de candidați, 29 nu au promovat iar rata de promovare a fost de 79,86%. În cadrul Liceului Teoretic Joseph Haltrich, din 119 candidați, 29 nu au promovat, rata de promovare fiind de 75,63%. În cadrul Grupului Școlar de Industrie Ușoară din 122 de candidați, 116 nu au promovat, procentajul de promovabilitate fiind de 4,91% iar la Grupul Școlar Agricol din 87 de candidați, 82 nu au promovat iar media de promovabilitate a fost de 5, 74%.
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Mureș, la examenul de Bacalaureat sau înscris 5.403 de elevi, dintre care 2.401 au promovat examenul. Un număr de 2.863 de elevi sunt nepromovați, 133 s-au retras pe parcursul examenului, iar șase au fost eliminați pentru fraudă. În municipiu rata promovabilității a fost de 54, 24%. La nivelul județului Mureș din 5403 candidați, 3002 nu au promovat, rata de promovabilitate fiind de 44,43%. În această situație, am solicitat opinia oficială a profesoarei inginer Dorina Iosif, directoarea Grupului Școlar de Industrie Ușoară Sighișoara, despre situația creată: „Cu durere în suflet pot să spun că suntem triști, nu este un motiv de bucurie pentru ceea ce am obținut. Rezultatul este un complex de factori. Probabil am ajuns la un moment de unde va trebui să înceapă progresul. Un număr de 6 elevi de la noi și 5 elevi de la Grup Școlar Agricol au reușit să obțină note de trecere, fiecare dintre ei fiind de la o specializare. (...) Nu are rost acum să învinuim pe cineva ci trebuie lucid și realist să vedem exact care ar putea fi motivele după care să încercăm să obținem un progres.” a declarat inginer Dorina Iosif, director al Grupului Școlar de Industrie Ușoară Sighișoara. Profesoara Dorina Iosif a mai adăugat că elevii aflați în situație de nepromovare au solicitat deja înscrierea la programul de meditații, care va fi organizat în curând pentru pregătirea elevilor pentru cea dea doua sesiune de Bacalaureat.
În județul Mureș nu există nici o notă de 10 la examenul de Bacalaureat, iar cea mai mare promovabilitate în Sighișoara a fost înregistrată la Liceul Teoretic Joseph Haltrich cu nota 9, 77 de către Cristian Gheorghe Cerchez, la Colegiul Național Mircea Eliade, nota cea mai mare a fost obținută de elevii: Luminița Alisa Chirilă și Răzvan Ionuț Moșneag: 9,6. La Grup Școlar Agricol, punctajul cel mai ridicat al probelor scrise a fost obținut de Andrei Vasile Neag: 7,16 iar la Grupul Școlar de Industrie Ușoară, nota cea mai mare a fost 6.55, obținută de Daniel Coroș. La nivel național, din 212763 de candidați, nu au trecut examenul 125166 de elevi, ceea ce înseamnă că mai bine de jumătate dintre toți elevii din țară care au susținut examenele de final de liceu nu au luat notă de trecere.
„Învățarea este totul. Piersica a fost odată o migdală amară; conopida nu este altceva decât o varză care a trecut prin colegiu.” spunea Mark Twain. „Învață!” - e cel mai prețios verb imperativ pe care-l poate rosti un dascăl pentru elevul său! Elevii oricărei generații au auzit acest îndemn, nu știm câți dintre ei au și ascultat și au și înțeles că doar educația poate să-ți ofere cu adevărat o calitate a vieții și o demnitate, pe care banii și alte experiențe ale vieții nu le pot dobândi. Cu toți avem de învățat din situația creată acum în învățământul românesc: elevi, profesori, părinți, rude și prieteni și întreaga societate. Oricât de amar e sâmburele de azi, mâine el poate deveni un lăstar deosebit și în câțiva ani, poate, vom avea plăcerea să gustăm și din fructul despre care vorbea Mark Twain.
Dorothea Sabina Dâlbea – JSR