La concertul de deschidere al Festivalului Internațional de Muzică Academică din 1 august va participa Excelența Sa Livio Hürzeler, Ambasadorul Elveției la București. Domnia sa va organiza o recepție pentru sighișoreni, după concertul de gală. Municipiul Sighișoara organizează, din anul 1994 la începutul lunii august, la inițiativa unui violonist român stabilit în Elveția, Alexandru Gavrilovici: Festivalul Internațional de Muzică Academică și Cursurile muzicale de vară. Parteneri în acest proiect cultural sunt Fundația Elan București și Asociația „Cultura VIVA Sighișoara”.
Trebuie să știți că anul acesta, Ambasada Elveției la București a inclus concertele din data de 1, 2 și 6 august în suita de evenimente dedicate celebrării a 100 de ani de relații diplomatice între România și Elveția, care au început în data de 11 mai, 1911 prin numirea lui Nicolae Cantacuzino în funcția de Ministru Plenipotențiar de către Regele Carol. Prezența Excelenței sale la Sighișoara de Ziua Elveției are o valoare simbolică, după 17 ani în care această zi a fost sărbătorită în deschiderea festivalului, fiind legate relații cu orașul Baden, Thun și Schaffhausen. Ambasadorul Elveției va da o recepție pentru sighișoreni, după concertul de gală din 1 august, ne-a informat prin comunicat de presă Biroul de Presa al Primăriei Municipiului Sighișoara.
Dorothea Sabina Dâlbea – JSR