De câteva săptămâni ridicăm problema pieței agro-alimentare Sighișoara și nimic nu se schimbă, semn că pe cei care conduc destinele acestui oraș fie nu îi interesează soarta noastră a cetățenilor de rând, fie au anumite motive să nu reacționeze față de cei care încalcă legea, fie sunt depășiți de situație iar atunci este grav. Când o situație te depășește e bine să recunoști asta, iar în unele cazuri chiar să lași locul altuia mai motivat și mai potent decât tine. Chiar dacă noi am semnalat, chiar dacă sighișorenii se revoltă zi de zi față de fenomenul mafiei din piață, la nivel local nu se face nimic și uite așa mafia piețelor a găsit în Sighișoara teren propice, iar acum nu îi mai rămâne decât să se dezvolte. Chiar dacă puțini sunt cei care recunosc fenomenul, această mafie a pieței tolerată în Sighișoara nu face altceva decât să îi împiedice pe țărani să-și vândă personal produsele și să scumpească prețul acestora, intermediind vânzarea lor către populație. O recunosc atât producătorii care își vând astfel produsele la prețuri mici, pentru ca ulterior acestea să fie vândute la prețuri de câteva ori multiplicate, o recunosc chiar și consilierii locali care prin ridicarea acestei probleme în ședințele consiliului local, par a nu fi de acord cu ceea ce se întâmplă în piață. E păcat că tocmai în Sighișoara mafia piețelor a găsit „un teren propice” pentru a se dezvolta, că aici autorități care au fost dispuse să închidă ochii în fața ilegalităților comise în fiecare zi. Vinovații sunt căutați mereu în altă ogradă chiar dacă vina nu aparține doar celor incriminați că nu realizează controale ci și administratorului pieței care ar trebui să sesizeze mai des organele de control și să depună atâtea solicitări de control, până când situația se soluționează. Piața sighișoreană se află în administrarea Primăriei Sighișoara. Pentru cei care ar trebui să facă ordine în piață, pentru cei care administrează piața, articolele noastre, dar și nemulțumirile cetățenilor sunt tratate ca simple răutăți, pentru că pentru ei prea puțin contează 1 leu – 2 lei diferență la kilogramul de legume sau fructe comercializate. Pentru mulți sighișoreni însă fiecare leu contează.
Pe adresa redacție sighișorenii au trimis e-mailuri cu părerile lor referitoare la mafia din piață: „Cred că domnul viceprimar Savu știe cel mai bine ce se întâmplă în piață. Și cei de la administrația pieței la fel. Ar trebui să veniți să filmați când leacă de la piață cu plasele pline, mai ales după amiezile și seara. Credeți că ei știu care sunt prețurile? Vă înșelați! Când primești
totul moca nu știi care sunt prețurile.” „Să vedeți ce prețuri sunt la piață în Brașov. Știu exact pentru că acolo locuiește sora mea și nu odată am rugat-o când vine acasă la Sighișoara să îmi aducă în special legume: ardei, vinete, varză pentru conservele de iarnă. Cred că la ce prețuri sunt rentează și să te întovărășești mai multe persoane pentru a merge la Brașov. Scoți banii de benzină și rămâi și în câștig. Poate pune Primăria un autobuz la dispoziție pentru a ne face cumpărăturile în alte localități.” „Alo!... Primăria... alo dle viceprimar... sunteți chiar impertinent... ați depășit chiar și limitele indolenței...după ce toată lumea zbiară chiar nu vedeți ce se întâmplă în piață? Halal atitudine de administrator al orașului... halal atitudine de gospodar!”... Sunt câteva dintre părerile și nemulțumirile sighișorenilor. Vorbind însă cu cetățenii constați că sunt mult mai mulți nemulțumiți și poate dacă ar fi să redactăm toate nemulțumirile lor nu ne-ar ajunge paginile ziarului.
(Cine are ochi să vadă și urechi să audă!)
Vă invităm să ne trimiteți părerile dumneavoastră privind cei pe care-i considerați vinovați de înflorirea mafiei din piața sighișoreană, la adresa de e-mail redactiajsr@yahoo.com și/sau la numărul de telefon 0265 775 505.
Cristina Ciobotaru – JSR