Sighisoara




Finantari nerambursabile de la bugetul local

4 aug 2011

              Centrul pentru Dezvoltare Socială CEDES va organiza o audiere publică privind utilitatea instituirii unei proceduri strandardizate pentru atribuirea finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Sighișoara pentru activități nonprofit.
În anul 2010, consilierii locali ai Municipiului Sighișoara au adoptat o hotărâre care reglementa acordarea finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, dar doar pentru proiecte culturale. Rata de absorbție a fondurilor alocate de la nivel local pentru proiecte culturale prin selecția publică de proiecte a fost de 19,43%, dar durata între data anunțului de participare la procedura de selecție și termenul fixat pentru primirea cererilor a fost redusă la jumătatate față de termenul mimim prevăzut de Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general. În primul semestru al anului 2011, s-au formulat periodic petiții/cereri pentru acordarea de finanțări de la bugetul Municipiului Sighișoara. În absența unei proceduri standardizate, atribuirea finanțărilor nerambursabile s-a realizat prin sistemul de vot în cadrul Consiliului Local și nu pe baza selecției publice de proiecte.
În alte localități din județul Mureș sau din țară, pornind de la prevederile Legii nr. 350/2005, consiliile locale au aprobat acordarea de finanțări nerambursabile de la bugetul local pentru mai multe domenii (sport, cultură, educație, știință, social, tineret, mediu, culte, relații internaționale și interdisciplinar etc.). În acest context, Centrul pentru Dezvoltare Socială CEDES vă propune spre dezbatere printro audiere publică, utilitatea instituirii unei proceduri strandardizate pentru atribuirea finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al municipiului Sighișoara.
Audierea publică va avea loc marți, 9 august 2011, între orele 17:00 – 19:00, în Sala Mică a Primăriei Municipiului Sighișoara. Cei interesați să participe sunt rugați să-și exprime mai întâi opinia în scris și să o transmită la adresa de e-mail audierepublica@cedes.ro până în data de 8 august 2011, ora 16:00, împreună cu formularul de înscriere completat și cu opțiunile participanților: opinie susținută numai în scris, opinie susținută inclusiv verbal la audierea publică sau simplu spectator în sală.
Procedura audieriii publice permite oricărei persoane interesate să transmită opinia scrisă cu privire la tema dezbaterii, nefiind obligatorie susținerea verbală în cadrul audierii publice. Toate documentele necesare participării și implicării se găsesc pe site-ul Centrului pentru Dezvoltare Socială CEDES la adresa www.cedes.ro
Pentru relații suplimentare: Nicoleta ANGHEL, Președinte, Centrul pentru Dezvoltare Socială CEDES, 0745.421.207, 0722.244.004