Sighisoara




Specialiști în teren pe Breite

12

                  Mai mult de 50 de specialiști vor fi pe teren în această vară pentru a evalua numărul speciilor de păsări, plante și animale protejate de lege, de pe 260.000 ha din siturile Natura 2000 din Podișul Hârtibaciului - Târnava Mare - Olt. În acest sit ce va fi supus evaluării se regăsesc și Stejarii seculari de pe Breite. Rezultatele inventarierilor sunt esențiale pentru planul management al zonei, care va fi finalizat în 2015. „Inventarierea tuturor speciilor și habitatelor din siturile Natura 2000 este foarte importantă pentru dezvoltarea unor măsuri minime de management pentru zonă. Fără aceste măsuri nu se poate asigura administrarea corectă a zonei și, pe viitor, condițiile necesare pentru un management participativ, situația care adduce beneficii și comunităților locale”, a declarat Florentina Florescu, managerul proiectului.
În prima etapă a evaluării, care se va încheia în noiembrie 2011, vor fi cercetate 87 specii de plante (printre care angelica, arnica, papucul doamnei, narcisele, dedițeii), 23 specii de mamifere (cum ar fi lupul, ursul, pisica sălbatică, vidra), 55 specii de păsări (ex: uliul păsărar, uliul porumbar, cristelul de câmp) și 10 specii de reptile. Procedura de inventariere a celor peste 260.000 de ha va fi încheiată în august 2013. Acțiunile de inventariere se vor desfășura pe teritoriul a trei județe, Brașov, Sibiu și Mureș, în cadrul proiectului POS MEDIU, co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională – „Pentru Natură și Comunități Locale – Bazele unui management integrat Natura 2000 în zona Hârtibaciu – Târnava Mare - Olt” implementat de WWF, în parteneriat cu Fundația ADEPT, Fundația Mihai Eminescu Trust, Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu Regiunea 7 Centru și Asociația Ecotur Sibiu. Zona proiectului include următoarele situri Natura 2000: Podișul Hârtibaciului, Sighișoara Târnava Mare, Pădurea de stejar și gorun de la Dosul Fânațului, Pădurea de stejar și gorun de pe Dealu Purcărețului, Oltul Mijlociu-Cibin-Hârtibaciu, Stejarii seculari Breite.

Anca Maria Radu – JSR