Sighisoara




Un nou sistem de impozitare a proprietăților, până în 18 august

21 aug 2011

             Un nou proiect al Guvernului prevede modificarea sistemului de impozitare a clădirilor, terenurilor și mijloacelor de transport prin care va fi impus un nou mecanism de calcul care să permită majorarea veniturilor colectate din această sursă cu peste un miliard de lei în următorii trei ani. Proiectul de strategie fiscală a fost aprobat recent în ședință de guvern și certifică noile modificări în ceea ce privește legislația fiscală care ar urma să beneficieze de un sistem "echilibrat, echitabil și funcțional" în ceea ce privește impozitarea clădirilor, terenurilor și mijloacelor de transport. În încercarea de a majora bugetul, au fost astfel făcute estimări pornindu-se de la nou proiect. Previziunile indică astfel că vor fi atrase sume în valoare de 4 miliarde de lei în 2011, acestea urmând să crească treptat la 4,3 miliarde lei în 2012, la 4,5 miliarde lei în 2013 și la 5,1 miliarde lei în 2014. În 2010 fusese luată decizia ca impozitul pentru autovehicule cu o capacitate cilindrică de peste 2.000 centimetri cubi să fie dublat, iar persoanele care dețin în proprietate mai multe clădiri să achite impozite majorate cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru a doua clădire în afara adresei de domiciliu și cu 300% pentru a treia clădire și următoarele în afara adresei de domiciliu.
Cristina Ciobotaru – JSR