E paradoxal cum România, una din cele mai frumoase țări ale Europei e, poate, cea mai murdară dintre toate. Te întrebi de ce oare. Un răspuns ar fi acela că țara e murdară fiindcă e murdară. Ce se ascunde sub tautologia aceasta ? Un adevăr psihologic și anume ca acolo unde este murdărie nu poți și nu simți nevoia să păstrezi curățenia. Și ca o dovadă e ceea ce s-a întâmplat, cu mulți ani în urmă în România comunistă. Într-unul din orașele reședință de județ se construise un frumos pasaj pietonal cu niște mari vaze de beton cu flori. Adus spre a fi certat pentru aceasta în fața unor activiști de partid, arhitectul s-a apărat și, la afirmația că toate florile vor fi a doua zi rupte, a răspuns: „Vă garantez că nu, dar cu o condiție: Să se măture zilnic!” Știa arhitectul ce știa. Și într-adevăr, măturându-se zilnic, florile erau neatinse. Le-am văzut cu ochii mei. Nu cred că există oameni cărora să le placă murdăria și totuși e foarte ușor să acuzi în bloc, să-i numește necivilizați, aruncând toată vina pe ei. Nu prea cred în educația teoretică în care se explică și iar se explică.
Există totuși moduri mai subtile, indirecte de a explica. Profitând de vreo problemă ecologică dintr-o lecție obișnuiesc să le povestesc elevilor mei cum și-au omorât chinezii vrăbiile. Aflând că vrăbiile ar mânca 5% din recolta de orez, conducerea de partid a hotărât stârpirea lor. Au fost consultați ornitologi care au afirmat că inima vrăbiilor nu rezistă la un zbor mai lung de trei minute și ar muri dacă ar fi silite să o facă. Cu mare tam-tam s-a stabilit o zi și o oră când toată suflarea chinezească în frunte cu șeful statului și înarmată cu tot ce se putea găsi pentru a face zgomot trebuia să facă o gălăgie de nedescris, să sperie vrăbiile și să le țină în zbor mai mult de trei minute. Ziua avea să fie numită „Ziua uciderii vrăbiilor” și, fără doar și poate, recolta de orez nu avea să mai fie afectată. La cules însă s-a constatat că lipseau 10% din recoltă! Vrăbiile mâncau orez dar mâncau și insecte dăunătoare. Și s-au trezit că trebuie să importe vrăbii! Povestirea are un success deosebit și le fixează copiilor în minte problema pe care o înțeleg mai târziu. O carte cu povestiri ecologice pentru orele de dirigenție ar ajuta mult. Sensibilizarea tinerilor e cât se poate de importantă însă vizând un termen lung.
Pe termen scurt însă problema e mai spinoasă. România a devenit o țară de consum fără însă a avea know-how-ul și mijloacele de păstrare a unui mediu curat dar și acea sensibilizare pe care o vezi la occidentali pentru a proteja mediul. Pe de altă parte, românul, orbit de frumusețile de consum a ajuns, în mare lui proporție să ignore frumusețea naturii. În general omul care trăiește în natură nu-i apreciază frumusețea ci abia după un moment de ruptură cu ea o privește cu alți ochi. Citadini la prima generație, românii, fascinați, cum spuneam, de mărfurile moderne, sunt adesea insensibili la frumusețea naturii și, totodată la urâțenia poluării. Chiar dacă o văd și îi nemulțumește, nu o conștientizează, ci preferă să o ignore, să fugă de ea și să-și îngrijească spatial privat. Angajații care se ocupă de problemele poluării, chiar dacă sunt serioși sau mai ales dacă sunt serioși se izbesc de un zid de indiferență. Într-o țară covârșită de problemele săraciei, ecologia pare a fi un moft care nu interesează, de fapt, pe nimeni. Cei care știm însă că poluarea poate duce la probleme de supraviețuire pe Terra, că această coajă vie a planetei pe care ne ducem viața, poate fi afectată în asemenea măsură încât să devină un spațiu ostil vieții suntem în situația, ușor ridicolă, de a ne lupta cu morile de vânt.
Îmi vine să râd de mine însumi pentru că, pasionat fiind de fotografie în ultimii ani, îmi străbat cât de des colțul de pădure în care fac fotografii dar, am constatat că nu sunt singurul om cu hobby din acea pădure. Trecând aproape zilnic, descopăr urmele celor care au ca hobby furatul lemnelor, și anume pet-uri de tot felul în care își aduc băutură, probabil pentru a-și liniști mustrările de conștiință, mă gândesc. Cum pet-urile sunt nemuritoare, m-am trezit că mă deranjau și estetic, dar chiar și în luarea fotografiilor. Conștient că par ridicol, m-am apucat să le adun pe rând și le-am îngrămădit într-un loc la marginea pădurii și în ideea de a-i sensibiliza pe cei care se plimbă pe-acolo. Mă gâdesc că, dacă voi reuși să fac expoziția de fotografii, între pozele frumuseților pe care le-am descoperit aș pune și o fotografie, doar una, cu mizeriile adunate. Contrastul frumos-urât (poluat) poate sensibiliza prin șocul provocat.
Daca o persoană poate face ceva și se străduiește să facă, solidarizarea ar putea face mult mai mult. Importantă ar fi însă o logistică foarte clară și niște mijloace adecvate. Ar fi foarte necesară o hartă a poluării României. Există grade de poluare și acestea ar trebui marcate cu culori diferite.
Harta României ar trebui făcută după sistemul Google Earth și interactivă pentru a se putea marca „sit-urile” poluate. Pe de altă parte ar trebui cointersate persoane, aici mă gandesc la tineri, care ar putea obține un mic câștig adunând și depozitând în locuri speciale materialele poluante. O caravană a curățeniei ar putea contribui la descongestionarea de obiecte poluante. Important ar fi un simbol și un slogan cum ar fi, poate: „Dumnezeu a făcut o lume curată!”
Problema poluării e mai profundă decât cea a curățeniei exterioare. „Omul modern nu e numai străin de sine, spunea Mircea Eliade, este în același timp străin de natură”. Există o poluare lăuntrică, o înstrăinare sufletească, ce ne împiedică să mai simțim natura, să ne pătrundem de propia noastră naturalitate și să înțelegem că doar aici e casa noastră, pe această coajă vie a planetei ce ne-a dat viață.
Marius Iosif – pentru JSR
