Sighisoara




S-a amânat proiectul privind reducerile la impozitul pe clădiri

4 nov 2011

                  Pentru că reducerile la impozit pentru cei ce și-au izolat locuințele au fost considerate prea mici iar condițiile pentru obținerea acestor reduceri prea greoaie, s-a amânat luarea unei decizii. Conform legii, consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri sau o reducere a acestuia pe o perioadă de minimum 7 ani, cu începere de la data de întâi ianuarie a anului fiscal următor finalizării lucrărilor de reabilitare, pentru proprietarii care au executat lucrări de intervenție pe cheltuiala proprie, pe baza procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, a auditului energetic și a certificatului de performanță energetică. Executivul local a propus o scutire de 5% respectiv 10% din impozit pentru 10 sau 7 ani în funcție de clasa de consum în care se încadrează locuința. Consilierul Prodan Marian a declarat că scutirea este prea mică, în condițiile în care pentru izolarea unei locuințe se ajunge la 5500 lei iar un audit și un proiect tehnic se ridică la 400 de lei. Cine va da 400 lei pentru audit și proiect pentru a recupera apoi doar 250 lei de la impozit, s-a întrebat consilierul Prodan. „Costurile de izolare termică a unui apartament cu două camere se ridică la circa 3000 lei tâmplăria exterioară și 2500 lei termoizolația, în total circa 5500 lei, fără a lua în considerare costurile unui audit energetic și a unei documentații tehnice. Un audit energetic împreună cu proiectul tehnic se poate ridica la circa 400 lei-apartament. Impozitul pentru clădiri afferent unui apartament de 2 camere este de circa 240 lei pe an. Rezultă că pentru o reabilitare termică ce poate adduce un apartament de 2 camere în clasa A în ceea ce privește consumul energetic anual, Primăria Sighișoara acordă o reducere de 15% pe o perioadă de 7 ani, ceea ce înseamnă că acordă un sprijin de doar 36 lei pe an. Această reducere aruncă prevederile unei legi elaborate în sprijinul acțiunii de reabilitare termică a locuințelor în derizoriu. Efectele vor fi următoarele: nimeni nu plăti 400 lei ca să recupereze 252 lei și izolarea termică se va face la fel ca și în prezent, numai de către cine și de la ce etaj vrea și poate, iar impactul va fi negativ în ceea ce privește imaginea dezolantă pe care o oferă. În concluzie, o măsură care să încurajeze într-adevăr cetățenii să-și reabiliteze termic locuințele, și care să arate că în cadrul consiliului local există voința politică necesară pentru a sprijini în mod real cetățenii trebuie să pornească de la minimum 50% scutire de impozit pe o perioadă de 10 ani” a declarat consilierul Prodan.
Pe de altă parte Maior Mihai directorul Agenției pentru Managementul Energiei a declarat că se dorește disciplină în acest proces de termoizolare iar directorul economic al Primăriei Oltean Emil a declarat că „anveloparea se face pentru condiții mai bune, pentru consum mai mic. Nu se pune problema de a face economiei din impozit, care reprezintă baza bugetului, are ponderea cea mai mare din buget.” Și consilierul Gall Erno s-a întrebat dacă „o reducere de 5-10 % la impozit merită un efort din partea sighișorenilor”. Alte discuții au fost legate și de procedurile pentru obținerea acestor reduceri, proceduri birocratice care ar trebui simplificate în opinia consilierilor.
„Noi trebuie să ne gândim și la cei care și-au pus încrederea în noi și ne-au trimis aici. Întradevăr acest proiect de anvelopare este un ajutor pentru un consum mai redus, dar este și un ajutor pentru comunitate pentru că Primăria nu avea bani să rezolve problema izolării termice. De ce însă procedura e atât de îngreunată pentru ca oamenii să obțină aceste facilități? Oamenii ar trebui să obțină aceste facilități stând cât mai puțin pe holurile Primăriei. Acum dosarul ce trebuie realizat îngreunează obținerea facilităților.”a susținut consilierul Ciucan Cristian.  Reprezentantul Agenției pentru Managementul Energiei a susținut însă că cerințele propuse pentru obținerea facilităților sunt conform legii. Alte discuții au fost iscate și de perioada în care sau realizat lucrările de izolare. În timp ce primarul Dorin Dăneșan susținea că hotărârea nu se aplică retroactiv, mai precis că de reducerea de impozit vor beneficia doar cei ce își vor izola de acum încolo locuințele, consilierul Szasz Izolda care este și jurist de profesie a susținut că „dacă solicitantul are certificat energetic ar trebui să obțină facilitatea, nu ar trebui să conteze când a făcut lucrarea”. Pentru că a generat aceste discuții proiectul de hotărâre privind acordarea acestor reduceri la plata impozitului pentru cei care și-au izolat locuințele, a fost retras de la vot și va fi discutat în comisiile consiliului local.

Anca Maria Radu – JSR