Cine nu lucrează pământul va fi amendat4 nov 2011

Proprietarii de terenuri agricole sunt pasibili de amenzi dacă se va constata că nu își lucrează terenurile. Prevederea apare întrun proiect de act normativ elaborat de Ministerul Agriculturii, care va fi trimis Guvernului spre aprobare. Potrivit proiectului de ordonanță de urgență privind igienizarea terenurilor nelucrate, proprietarii de terenuri, indiferent dacă sunt agricultori sau nu, vor plăti amenzi de 200 de lei pe hectar, dacă nu-și lucrează pământul timp de un an. Daca situația se repetă și în al doilea an, amenda va fi de 300 de lei, iar începând cu al treilea an, amenda este de 400 de lei. Motivul emiterii acestei legi:”în ultimii ani s-au înregistrat creșteri constante ale suprafețelor de teren agricol lăsate neutilizate, ajungând în prezent la 10-15% din suprafața arabilă a țării”.
Anca Maria Radu – JSR
| |