În Sighișoara a luat ființă Asociația Literară Creneluri Sighișorene30 nov 2011

In Sighișoara a luat ființă Asociația Literară „Creneluri Sighișorene” si aceasta ca o încununare a celor 30 de ani în care Cenaclul Literar N. D. Cocea „Anotimpuri” a evoluat spectaculos adunând sub aripa sa poeți, interpreți de muzică folk, actori, iubitori de artă și cultură.
O parte din membrii cenaclului spun că au legitimate munca lor, înființând Asociația Literară „Creneluri Sighișorene”. În acest sens, s-a înaintat la Ministerul de Justiție o cerere prin care a fost aprobată rezervarea denumirii, s-a întocmit actul constitutiv și statutul, urmând etapa de legalizare la judecătorie. În paralel a fost editată și o „Foia de literatură și artă – Anotimpuri ” ce cuprinde poeme dedicate de poeții sighișoreni celor patru anotimpuri.
Anca Maria Radu – JSR
| |