Unii vor să desființeze băncile, să nu vă zboare mintea la clienții finanțați care s-au înfundat până peste cap în datorii pe care le au de tras după ei o viață întreagă și de care probabil ar vrea să scape ca din lanț și nu au cum. Visul lor: să se desființeze băncile și să redevină liberi. Ne gândeam la o altă categorie de persoane: cea legată de băncile din parcuri sau de băncile din stațiile de autobuz, se pare că unii le-au pus gând rău acestor bănci și vor să le desființeze, așa că înarmați cu unelte de „meseriaș” au deșurubat cu migală unul câte unul, șuruburile de la două bănci. Sărmanii infractori s-au luat probabil după citatul lui Willi Sutton, spărgător de bănci American care a declarat: „Sparg bănci pentru că acolo se țin bani”: Ghinionul e că nu au ales „banca” potrivită! Actele de vandalism ne condamnă orașul la prejudicii estetice. Cei fără astâmpăr s-au legat din nou de mobilierul stradal. Prețul unei bănci de parc variază între 600 și 1000 lei, în funcție de materialele folosite. Pentru că suporții de fontă sunt greu de distrus, vandalii s-au legat de elementele de brad, prinse cu șuruburi. 7 bucăți de scândură stau aruncate pe malul râului Târnava Mare iar mobilierul stradal, curând reabilitat așteaptă din nou intervenția meșterilor. Din nefericire, dacă unii nu se satură să strice, alții se satură să tot repare. Agenții Poliției Locale Sighișoara au fost înștiințați de aceste distrugeri însă camerele video montate să servească la urmărirea neregulilor de acest gen, nu au fost îndreptate spre acest obiectiv, așa că autorii sunt necunoscuți. Ipoteza este că unii dintre călătorii care așteaptă în Stația de Transport în Comun ATT, de la Pod-Beton se ocupă cu fapte de vandalism, zona este foarte circulată, însă la orele serii cei cu scopuri netrebnice își ascund faptele cu întuneric.
Dorothea Sabina Dâlbea – JSR