Sighisoara




Anuarul Muzeului de Istorie Sighișoara – lansat de Ziua Națională a României

09 dec 2011

               La 1 Decembrie, în Sala Mare a Primăriei Sighișoara, a fost lansat, Anuarul Muzeului de Istorie Municipal, Ediția a 4-a, sub genericul ALT – SCHAESSBURG (Istorie. Patrimoniu. Miscellanea), la care au contribuit cu studii și materiale de specialitate, un grup considerabil de autori. 
Prezentarea a fost făcută de Redactorul Șef al ediției Nicolae Teșculă, directorul Muzeului de Istorie.
Un mesaj de Ziua Națională a României a fost transmis de primarul Sighișoarei, care și-a exprimat și încrederea că munca la Anuarul în cauză nu se va opri, întrucât merită să ne facem cunoscuți prin rodul eforturilor unui număr mare de sighișoreni, Sighișoara fiind un oraș cu multe tradiții, unde cultura își spune cuvântul, un astfel de Anuar fiind așteptat și apreciat.
În cuvântul său, Gheorghe Drăgan, directorul Gimnaziului „Octavian Goga”, a subliniat importanța, consecințele istorice și politice ale actului Marii Uniri de la Alba Iulia. Accentuînd că trebuie să reflectăm mai mult asupra unității de neam, a lansat apelul demn de preluat: „Să ne uităm în trecut ca să știm cine suntem și în viitor, ca să știm ce avem de făcut...”. Citând spicuiri din presă despre evenimentele de atunci, moderatorul acțiunii, Nicolae Teșculă a stăruit asupra adevărului istoric: „Ziua Națională nu este a cuiva, ci a tuturor românilor.Unirea s-a făcut cu români și pentru români...”. Directoarea bibliotecii „Zaharia Boiu”, d-na Lucica Țarălungă a stăruit asupra prezentării concrete a Anuarului lansat subliniind: „Anuarul este o carte, care a strâns mai multe lucrări, ca să ne putem mândri cu ceeace facem... Anuarul cuprinde 20 de autori grupați pe studii tematice, începând cu Evul Mediu...”
O activitate inedită a Muzeului de Istorie Sighișoara, subliniată de directorul acestuia, este pedagogia muzeală care vizează educația și instruirea copiilor, inclusiv în domeniul artelor plastice. Astfel, cu acest prilej, au fost premiați un număr de 5 tineri din cei 22 sculptori, elevi sighișoreni, care au modelat în lut, cu măiestrie, diferite turnuri – monumente medievale ale Cetății Sighișoara.
A mai luat cuvântul din sală, Lt.col.(r) Alexandru Teodoreanu, nepotul etnofolcloristului Gheorghe Cernea – personalitate culturală marcantă a orașului Sighișoara din deceniile 3/4 ale sec.XX, care a vorbit de participarea lui Gheorghe Cernea, la vârsta de numai 20 de ani, ca reprezentant al satului Paloș (jud.Târnava Mare) la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.Un gând trebuie menționat din cuvântul dumnealui: „Crearea României Mari a fost un miracol datorat sacrificiilor a peste 800.000 de eroi români și a Regelui Ferdinand Întregitorul, iar pierderea teriitorilor românești reunite prin aceste jertfe, cu 22 de ani mai târziu (în 1940) este consecința directă a păcatelor unor oameni care au condus Statul român în perioada interbelică.”
În cuvântul său, domnul dr. Stelian Larga, președintele asociației ASTRA – Despărțământul Sighișoara, a vorbit despre rolul intelectualilor ardeleni din sec. XVIII-XIX în formarea limbii române literare în toate regiunile istorice locuite de români, amintind și de personalitatea lui Gheorghe Cernea, în memoria căruia ASTRA Sighișoara a așezat o placă de marmură la intrarea în vechea casă săsească din centrul Sighișoarei (pe str.Herman Oberth 29) unde marele folklorist și muzeograf urma să deschidă un muzeu etnografic românesc înființat de el pentru sighișoreni.
Cuvinte de felicitare pentru lansarea cu succes a Anuarului Muzeului de Istorie au adus și poetele Gabriela Costescu și Ana Drăghici.
Și, deoarece Ziua Națională este Ziua Unirii pentru toți românii, considerându-mă o lacrimă din durerea neamului vitregit din afara granițelor Patriei – mame, n-am rezistat ispitei de a mărturisi un adevăr testat în timp prin unul din cele peste 100 de cântece ale mele intitulat „Amintirile rămân”, dorind astfel, ca fiecare dintre noi să cimenteze cauza Marii Uniri de la 1918 prin fapte demne de urmat.

Prof. Eugenia Cimborovici Teodoreanu