Sighisoara




Senatorul Bașa consideră că trebuie asigurat tuturor românilor dreptul de a alege

19 ian 2012

                   Senatorul Bașa Petru consideră că este de datoria coaliție să acorde increderea pe Proiectul de lege privind votul prin corespondență, proiect printre a cărui semnatari se număra și senatorul. „Votul este un drept al românilor de pretutindeni și este de datoria noastră să facilităm cetățenilor noștri calea de a uzita de acest drept. Din primele date ale recensământului se estimează că 15% dintre români se află în afara granițelor țării. Pentru toți aceștia avem datorii, avem responsabilități. E și responsabilitatea lor de a-și exercita votul ca cetățeni români, dar și obligația noastră de a le facilita acest lucru. În ultimii ani din păcate lucrurile sunt privite doar din perspectiva politică și mulți au uitat de obligația morală. Decât să te opui unei legi pe motive de securitate, a mijloacelor de aplicare a ei, mai bine perfectezi aceste mijloace. Așa este normal și cred că așa se va întâmpla și cu aceasta lege, dând astfel șanse egale tuturor românilor care nu trăiesc în România, de a alege, garantând posibilitatea egală de a vota”, precizează senatorul Bașa. Legea privind exercitarea prin corespondență a dreptului de vot de către alegătorii romani cu domiciliul sau reședința in străinătate a fost adoptată tacit de către Senat, iar Camera   Deputaților este forul decizional. Legea reglementează exercitarea prin corespondență a dreptului de vot la alegerile pentru Camera Deputaților și a Senatului, alegerile pentru Președintele Romaniei și alegerile pentru Parlamentul European de către alegătorii romani care au domiciliul sau reședința in străinătate.

Birou presă senator Bașa Petru