Luni, 23 ianuarie, 2012, a fost prima zi în care Avocatul Poporului a primit audiențe și la Sighișoara. Un număr de 9 persoane s-au prezentat până la orele amiezii iar reprezentantul Biroului Teritorial Târgu-Mureș al Instituției Avocatul Poporului a declarant că vizitele vor fi probabil o dată pe lună, în funcție de solicitările înregistrate. În urma unei adrese primite din partea Biroului Teritorial Târgu-Mureș al Instituției Avocatul Poporului, s-a pus la dispoziție un spațiu în sediul Primăriei Municipiului Sighișoara, din Str. Muzeului nr. 7.
Cine este Avocatul Poporului?
Avocatul poporului este o instituție independentă, menită să protejeze cetățenii de abuzuri din partea autorităților administrației publice. El nu poate însă să ofere asistență justițiabililor și nici să le asigure reprezentarea în instanță.
Cum poate acționa?
Pentru soluționarea cererilor, avocatul poporului poate decide efectuarea unei anchete proprii, atunci când consideră necesar. După verificări, poate emite recomandări în scris prin care solicită organului administrativ ori funcționarului public în cauză să înlăture abuzul comis, să repare pagubele produse prin actul sau faptul administrative ilegal și să repună persoana lezată în drepturile sale legitime. Avocatul poporului nu poate însă desființa el însuși actul administrativ reclamat, dar pentru soluționarea cererii se poate adresa succesiv organului administrativ ierarhic superior, respectiv prefectului, Guvernului și, în cele din urmă Parlamentului.
În acest sens, luni, 23 ianuarie, între orele 10.00 și 14.00 la camera 35, etajul întâi al primăriei, au avut loc primele audiențe în cadrul acestei colaborări care se dorește a fi în beneficiul cetățenilor care nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la Târgu Mureș pentru a obține consiliere din partea acestei instituții. Petru Cotîrlan, expert în cadrul Instituției Avocatul poporului, Biroul Teritorial Târgu-Mureș a declarat că în urma deciziilor de la conducere, au fost organizate audiții în orașele care nu au filiale și se află la o distanță mai mare de reședința de județ. În acest fel au fost organizate luni, 23 ianuarie, audiții la Sighișoara și Târnăveni, urmând ca probabil luna viitoare să fie organizate la Sovata. Biroului Teritorial Târgu-Mureș al Instituției Avocatul Poporului are în competența sa județele Mureș și Harghita. Cei interesați să se adreseze experților îi pot contacta la numărul de telefon: 0265/211082, la sediul Biroului Teritorial Târgu-Mureș al Instituției Avocatul Poporului, din strada Aleea Carpaților, nr. 17.
Petru Cotîrlan, expert în cadrul Instituției Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Târgu-Mureș a declarat că mulți din cei care solicită ajutorul nu cunosc exact aria de competențe a instituției și prin urmare au prezentat litigii pentru care nu li s-a putut oferi ajutor, fiind redirecționați către ale instituții.
Dorothea Sabina Dâlbea – JSR