Mihail Morar, președintele Asociației Nevăzători lor din Județul Mureș a fost joi, 26 ianuarie, prezent în Sighișoara la ultima ședință a grupei de nevăzători din această lună. Asociația Nevăzătorilor din Județul Mureș are o îndelungă activitate la nivel național, respectiv din anul 1988. Mihail Morar, președintele asociației a declarat că se află în această funcție din anul 1961 și că de-a lungul vremii a militat pentru drepturile acestei categorii sociale, construind astfel o ținută respectabilă instituției pe care o coordonează administrativ. Asociația Nevăzătorilor din Județul Mureș se poate număra pe bună drepta te printre cele mai vechi organizații non -guvernamentale din domeniu, în România, anul trecut, în 15 octombrie fiind marcați 50 de ani de existență a Asociației Nevăzătorilor din Județul Mureș, cât și a grupei de la Sighișoara.
“În Asociația Nevăzătorilor din județul Mureș aveam înscriși la data de 31.12. 2011, un număr de 3850 de membrii nevăzători. Pentru a nu-i pune pe drumuri pe drumuri pe sighișoreni ne vom deplasa în municipiul Sighișoara, la sediul Sindicatului Pensionarilor, de 2 ori pe lună în așa fel încât să asigurăm preluarea documentelor, încasarea cotizației și eliberarea biletelor de călătorie specială.” a declarat Mihail Morar, președintele Asociației Nevăzătorilor din Județul Mureș.
Dorothea Sabina Dâlbea – JSR