Sighisoara




Tinerii sprijiniți să își deschidă afaceri

24 feb 2012

                 Cei mai tineri întreprinzători se pot înscrie în Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri potrivit Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație Târgu Mureș. Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri urmărește dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale bazate pe cunoașterea și gestionarea optimă a resurselor, în vederea adaptării rapide la rigorile determinate de globalizarea piețelor. Totodată este urmărită și stimularea și sprijinirea demarării și dezvoltării firmelor nou-înființate (start-up-uri) prin facilitarea accesului acestora la finanțare și facilitarea accesului tinerilor la sursele de finanțare.
Bugetul alocat Programului pentru acest an este de 21 milioane de lei.
Pot beneficia de prevederile Programului: persoanele fizice, întreprinzători debutanți, care îndeplinesc cumulativ, la data depunerii Formularului de înscriere în program, anumite condiții, au capacitate juridică deplină de exercițiu, au vârsta de până la 35 de ani, împliniți cel mai târziu în ziua înregistrării cererii de înmatriculare a societății. O altă condiție este ca anterior datei înmatriculării societății în Registrul Comerțului să nu mai fi deținut și calitatea de acționar sau asociat al unei întreprinderi constituite în Spațiul Economic European , să înființeze pentru prima dată o societate comercială cu răspundere limitată și să nu mai fi beneficiat de finanțare în cadrul acestui Program.

În cadrul programului se acordă următoarele facilități pentru S.R.L-uri:
a) acordarea de către Agenție a unei alocații financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro echivalentul în lei, din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care face dovada surselor de cofinanțare. Alocațiile financiare nerambursabile se acordă în limita sumelor aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri;
b) cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care face dovada surselor de cofinanțare. Alocațiile financiare nerambursabile se acordă în limita sumelor aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri;
c) garanții acordate de Fondul Național de Garantare al Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. – I.F.N. (F.N.G.C.I.M.M.) pentru creditele contractate de „SRL-D” în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate de Agenție, cu respectarea condițiilor prevăzute în normele și procedurile interne ale instituțiilor de credit și ale F.N.G.C.I.M.M., până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 euro, echivalentul în lei;
d) scutirea de la plata contribuțiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, potrivit legii, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 (patru) salariați, angajați pe perioadă nedeterminată. Aceasta perioadă constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, iar pentru stabilirea și calculul drepturilor prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, se utilizează câștigul salarial mediu brut lunar,
pentru care asiguratul plătește contribuția individuală de asigurări sociale. Pentru fiecare salariat, scutirea nu se acordă pentru veniturile salariale lunare care depășesc cuantumul câștigului salarial mediu brut pe economie din anul anterior;
e) scutirea de la plata taxelor pentru operațiunile de înmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comerțului, pentru înregistrarea microîntreprinderii, precum și de la plata tarifului pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a;
f) consiliere, instruire și sprijin din partea O.T.I.M.M.C., în a cărui rază de competență își are sediul social.
Înscrierea în program pe pagina de internet a AIPPIMM. Înscrierea în program se face on line pe site-ul www.aippimm.ro
 
Anca Maria Radu – JSR