Sighisoara




Cum vom merge la picnic?

3 mar 2012

                    Legea picnicului a fost adoptată. S-a aprobat legea picnicului! Cine iese la iarbă verde unde nu trebuie, riscă 5.000 de lei amendă. Potrivit acestei legi administratorul zonelor de picnic este obligat să asigure amenajarea arealului “prin intervenții minime asupra mediului natural, fără efectuarea de defrișări, modificări ale malurilor sau albiilor apelor ori betonări sau asfaltări ale solului”. În același timp, autoritatea locală este obligată să „prevadă în bugetul propriu sumele necesare asigurării și funcționării” zonelor de picnic și „să includă clauze aferente salubrizării zonelor în care se desfășoară activitatea de picnic în contractul cu operatorul local”. Actul normativ are ca scop „prevenirea, reducerea și eliminarea impactului negativ asupra mediului, asupra stării de sănătate a populației, generat de practicarea inadecvată a activităților de picnic” Picnicul, este definit de proiectul de lege drept: „Orice activitate de recreere de afluență publică desfășurată în zone de afluență publică consacrate pe domeniul public sau privat al statului și sau al unităților administrativ-teritoriale de una sau mai multe persoane și care presupune consumul de băuturi și/sau alimente, precum și, după caz, aprinderea sau nu a focului!” Desfășurarea activității de picnic în alte zone decât cele amenajate special va fi interzisă. Persoanele care merg la picnic nu vor avea voie să spele obiectele folosite la această activitate în apele din vecinătatea zonei speciale amenajate, nu vor avea voie să hrănească animalele sălbatice, să distrugă plantele, să posteze semne sau mesaje. Ei trebuie, de asemenea, să păstreze liniștea și să nu deranjeze comunitățile locale, să arunce deșeurile doar în locurile special amenajate, să aprindă focul doar în locurile special amenajate și să-l supravegheze permanent, să lase locul așa cum l-au găsit, să nu arunce țigări sau chibrituri aprinse în alte locuri decât cele special amenajate, să respecte bunele moravuri. Amenzile pentru nerespectarea acestor prevederi vor fi aplicate de reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu, autoritățile administrației publice locale, dar și de personalul MAI. Aceștia vor avea dreptul să inspecteze zonele în care se desfășoară activitatea de picnic.

Anca Maria Radu – JSR