Sighisoara




Lista contractelor încheiate de Primăria Sighișoara la analiză

9 mar 2012

                      Se cere lista cu contractele pe care Primăria le-a încheiat în ultimii ani din bani publici. În ultima ședință a Consiliului local, consilierul Burlacu Adrian a solicitat ca până la următoarea ședință să fie întocmită și prezentată o listă cu aceste contracte încheiate pe bani publici de către Primăria Sighișoara. Consilierul a precizat că dacă această lista ar putea fi consultată mai des nu s-ar mai întâlni situații ca cea referitoare la contractul pentru realizarea proiectului a trei sensuri giratorii, contract care are o valoare care potrivit consilierului Ștefănescu ar acoperi construcția a 10 sensuri giratorii și nu doar trei așa cum se prevede în actul incriminat.

Anca Maria Radu – JSR