5.000 de lei amendă, dacă nu reciclăm molozul9 mar 2012

Persoanele care nu vor depozita deșeurile provenite în urma lucrărilor de construire sau desființare în recipientele și containerele speciale vor plăti amenzi de până la 5.000 de lei, potrivit unui proiect de lege al Ministerului Mediului. Aceeași amendă o vor plăti și persoanele care aruncă astfel de resturi în recipientele în care se depun deșeurile menajere sau cei care pur si simplu le abandonează in strada. Amenda este de 7.500 în cazul în care persoana care încalcă legea este o autoritate publică sau orice altă persoană juridică, prevede proiectul supus dezbaterii publice. Mai mult, proiectul prevede ca în cazul construirii unui imobil cu o suprafață mai mare de 500 de metri pătrați sau dacă se construiesc mai mult de cinci locuințe, trebuie elaborat un plan de gestionare a deșeurilor în care să fie specificate operațiile de sortare, colectare, pretratare și alte aspecte ce țin de depozitarea acestora, altfel dezvoltatorii riscă amenzi de până la 5.000 de lei în cazul persoanelor fizice și 10.000 de lei pentru persoanele juridice. De suferit vor avea și autoritățile care emit autorizații de construcție fără ca beneficiarul să prezinte un plan de gestionare a deșeurilor, acestea plătind amenzi de până la 50.000 de lei în acest sens. Potrivit Ministerului Mediului în România se produc anual peste 800.000 de tone de deșeuri provenite din construcții și demolări.
Anca Maria Radu – JSR
| |