Pentru promovare nu avem bani31 March 2012

Consilierul Burlacu Adrian se declara revoltat de faptul ca municipalitatea nu si-a trimis reprezentant la Targul de Turism al Romaniei ce s-a desfasurat la Romexpo in perioada 15-18 martie. Potrivit consilierului la acest targ au fost prezenti doar reprezentati ai Asociatiei Turistice Sighisoara si agenti economici sighisoreni, municipalitatea fiind absenta de la aceasta actiune de promovare.
A fost Targul de Turism la Bucuresti la care Sighisoara a avut alocat un metru si jumatate patrat, aceasta prin bunavointa Federatiei Asociatiei, Primaria si nimeni altcineva nu a fost present acolo cu toate ca au fost bani si programe pentru participarea la aceste Targuri, dar, noi nu am accesat nici un astfel de fond, fonduri Regio. Majoritatea oraselor au fost prezente, orase care nici pe departe nu se compara cu al nostru, care nici pe departe nu au potentialul touristic al Sighisoarei, mai mult au fost prezente chiar si comune. Iar noi? Nici nu stiu de ce avem acele birouri in cadrul Primariei daca de atata timp nu suntem in stare sa mergem la un Targ International la un Targ de Turism. Ce sa astepti? Cum sa vina lumea?
Pe de alta parte consilierul crede ca Sighisoara pierde foarte mult prin modul deficitar prin care este promovata dar si prin lipsa actiunilor cultural-artistice care ar atrage turisti in orasul nostru.
Foarte multi turisti romani si straini ar veni aici dar ce sa vada in afara de Cetate pe care asa ne-a lasat-o Dumnezeu si pe care nu stim sa o punem in valoare. Eu nu am vazut nici un spectacol adevarat in Sighisoara cu exceptia Festivalului Medieval. Vreau sa va amintesc ce s-a intamplat, de Craciun si Revelion cand orase cum ar fi Caracalul s-au altele comparative cu Sighisoara au avut tot felul de manifestari culturale iar la noi au lipsit cu desavarsire, pentru ca nu avem bani. Tot timpul noi nu avem bani. Pentru participarea la Targ (n. red. Targul de Turism al Romaniei 2012) nu trebuiau mai mult de 5.000 maxim 10.000 de lei alocati pentru stand si o minima prezentare. Trebuie sa fim prezenti peste tot, la fiecare manifestare de acest gen, iar noi nu avem bani! Dar in schimb, culmea, avem bani pentru sensuri giratorii cu aproape un milion de dolari iar celui ce face proiectul sa-i platim aproape 70.000. Un proiect pentru 3 sensuri giratorii, un proiect care putea sa-l faca orice proiectant din primarie ca avem si acolo vreo 7 sau 8. Oare pe aceia de ce nu i-au intrebat, de ce isi iau banii? Oare nu puteau sa proiecteze, nu puteau sa faca 3 cercuri? Mare inginerie! Trebuia sa-i dam 70.000 unuia pentru acest lucru. Acolo avem bani. Deci noi avem bani doar acolo unde banii pleaca in alta parte si nu pot fi urmariti. Dar pentru proiecte de promovare nu avem bani.
La Targul de Turism al Romaniei cele peste 25.000 de persoane care au vizitat standurile, au cumparat sau rezervat pachete turistice in valoare de circa zece milioane de euro, a anuntat Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc, considerand actiunea o adevarata reusita.
Anca Maria Radu – JSR
| |