Sighisoara




Sighisoara singurul loc de depozitare a gunoiului din intreg judetul

27 April 2012

Sighisoara se pare ca ar ramane singurul loc unde s-ar mai putea depozita deseurile din judet. La noi se afla singurul depozit de deseuri autorizat din judetul Mures. in acest depozit aduceau gunoiul administratii ale mai multor localitati, agreate de catre consilierii locali. Cele care nu au fost acceptate sa depoziteze gunoiul in groapa de la Sighisoara, foloseau in acest sens depozitul de la Campia Turzii. Lucrurile au luat o alta intorsatura insa aici. Potrivit, Cancelariei Prefectului Mures firma care administreaza depozitul municipal de deseuri de la Campia Turzii a acordat preaviz administratiilor publice locale privind rezilierea unilaterala a contractelor incheiate avand ca obiect prestarea serviciului de depozitare a deseurilor menajere pe amplasamentul Depozitului municipal de deseuri Campia Turzii, incepand cu data de 1 aprilie 2012. De aceasta situatie prefectul acuza Consiliul judetean, pe care ii face direct responsabili de gestionarea deseurilor in judet.
„De aproape 10 ani, atunci cand Consiliul Judetean Mures a semnat contractul cu societatea Agenda 21, C.J. Mures nu a reusit sa rezolve aceasta problema si nu le ofera primarilor solutii pentru o rezolvare macar provizorie, pana la punerea in functiune a depozitului zonal de deseuri din localitatea Sanpaul. De aceea, am decis sa ma implic, vazand atata neputinta in gestionarea acestei probleme deosebit de grave. Nu vreau sa ne invadeze gunoiul si daca ne preocupa cu adevarat problema mediului inconjurator, de aici trebuia sa incepem.
Nu sa stam la mana italienilor, iar apoi cand ceasul al 12-lea a batut, iar gropile de gunoi au fost inchise sa incepem sa ne gandim la strategii. Consiliul Judetean Mures, in calitate de coordonator al gestionarii deseurilor, avea obligatia de a gasi solutii pentru fiecare primarie in parte. Nu sa ajungem in situatia in care sa ne gandim la mijlocul lunii aprilie ce facem cu gunoiul, pe care, de la 1 aprilie, nu avem unde sa-l ducem. E vorba despre 36.000 de tone pana la sfarsitul anului, 15.000 t/an din judet” potrivi prefectului.
Va reamintim ca si consilierii sighisoreni s-au aratat nemultumiti, acuzand Consiliul Judetean ca nu isi respecta promisiunile in ceea ce priveste sprijinul financiar promis pentru constructia a noi celule la depozit, in schimbul acceptarii depozitarii deseurilor la groapa din municipiu. in 2009 presedinta Consiliului Judetean Mures, Lokodi Edita se prezenta in fata consilierilor locali sighisoreni pentru a le solicita sa accepte transferul la groapa de gunoi a deseurilor de la Acatari, iar spre finalul anului si a celor din Targu Mures. in schimb, Consiliul Judetean Mures promitea ca va asigura fondul necesar de cofinantare pentru celulele 3 si 4 de la groapa ecologica din Sighisoara, fond in valoare de 1 milion de Euro necesar drept cofinantare in cazul in care proiectul depus la Ministerul Mediului si a Dezvoltarii Durabile va primi finantare. in caz contrar, presedinta Lokodi promitea ca va gasi finantare pentru intreg proiectul Consiliul Judetean Mures. Promisiunea nu a fost insa respectata iar dupa cateva luni consilierii ii solicitau primarului sa o cheme din nou in fata lor pe presedinta Consiliului Judetean Lokodi Edita. Dupa acel moment consilierii sighisoreni au devenit mult mai prudenti si mult mai greu au mai acceptat noi proiecte privind depozitarea deseurilor din diferite zone ale judetului in groapa de la Sighisoara si asta pentru a-i prelungi durata de viata. Tot in acest scop s-a deschis o statie de sortare a deseurilor. Scopul era recuperarea intr-o proportie cat mai mare a tuturor tipurilor de material valorificabile: hartie-carton, materiale plastice, sticla, metal, lemn si implicit reducerea cantitatilor prin scoaterea acestor deseuri din rampa. Statia s-a dovedit insa a aduce pagube insemnate administratorului, respectiv S.C. ATT. Mai mult decat atat, statia nu a primit licenta, datorita unor aspect tehnice legate de modul de atribuire a acesteia, iar in aceste conditii nu poate fi operabila. Municipiul Sighisoara s-a angajat sa obtina autorizatii de functionare si licenta pana la 31.03.2011 iar apoi sa tina in functiune statia timp de 5 ani. Nu s-a intamplat acest lucru iar in luna februarie angajatii statiei au fost trimisi in somaj tehnic. in aceste conditii si in situatia in care de multe ori Sighisoarei i s-a promis ceva pentru a accepta altceva, este greu de crezut ca actualul Consiliu local (patit in acest sens) va accepta depozitarea tuturor deseurilor judetului in Sighisoara.

Anca Maria Radu – JSR