O alianta care sa apere interesele sighisorenilor a luat fiinta saptamana trecuta in municipiu. Este vorba despre Alianta pentru Mures si Sighisoara, un proiect administrativ ce va avea in prim plan vocea si nevoile cetatenilor, dorinta acestora de dezvoltare a comunitatii. in prezenta membrilor PDL si UNPR, presedintii celor doua formatiuni au semnat saptamana trecuta protocolul Aliantei pentru Mures si Sighisoara. La doar o zi dupa constituire, aliantei i s-a alaturat o noua formatiune respectiv PN??CD. La aceasta alianta sunt asteptati sa se alature si factorii din societatea civila, reprezentanti ai unor organizatii non-guvernamentale, fundatii si asociatii, profesori, doctori, oameni din sport, intelectuali, pensionari muncitori, simpli sighisoreni interesati de dezvoltarea comunitatii in care traiesc.
Senatorul Basa Petru spune ca in interiorul acestei aliante se va gasi arena de dezbatere si impreuna cu cetatenii se vor gasi solutii pentru constructia viitorului orasului si a judetului nostru. Rep.: Domnule senator, a fost lansata Alianta pentru Mures si Sighisoara. Cum a luat fiinta aceasta alianta si ce isi propune ea?
Basa Petru: La Sighisoara alianta a luat fiinta prin alaturarea a doua partide PDL si UNPR. Alianta isi propune sa fie un conglomerate de partide politice si reprezentanti ai societatii civile, fundatii, asociatii, persoane fizice, oameni care au ceva de spus pentru Sighisoara si care doresc sa construiasca un viitor pentru Sighisoara.
Rep.: Sa intelegem ca mai multi factori isi dau mana, lasand la o parte orice orgolii de natura politica sau de alt tip pentru un scop comun…?
Basa Petru: Da, cand discutam de interesele comunitatii nu trebuie puse in prim plan interesele politice ci cetatenii. Cand interesul cetatenilor este in joc toate interesele politice trebuie sa convearga pentru acest lucru. Aceasta alianta va polariza in jurul ei cetatenii si formulele care pot gasi cel mai bun primar, cei mai buni consilieri.
Rep.: Pentru ca spuneti ca alianta are un tel social, poate adera la aceasta alianta orice cetatean?
Basa Petru: Da, bineinteles. in aceasta alianta pot sa ni se alature ONG-uri dar si persoane fizice, personalitati ale orasului, toti cei care au ceva de spus referitor la viata acestui oras, oameni care vor sa facem ceva in acest oras. Eu cred ca sighisorenii trebuie sa isi recapete demnitatea, aceasta demnitate ce vreme de cativa ani s-a cam ratacit. Acest oras are ce spune si trebuie sa avem forta de a-l pune in valoare.
Rep.: Sa intelegem ca Alianta se va implica si activ in viata comunitatii?
Basa Petru: Da, vom incepe cu dezbateri avand in vedere componenta extinsa a asociatiei. Ideile bune le vom transpune intr-un program cu care vom iesi in fata celorlalti cetateni , pentru ca in primul rand ne intereseaza Sighisoara.
Rep.: Va avea alianta candidati proprii pentru Primarie, Consiliu Local, Consiliu Judetean?
Basa Petru: Alianta este pentru Mures si Sighisoara. Este numita asa pentru ca pentru judetul Mures avem un candidat in persoana dlui Marius Pascan, el va candida la presedintia Consiliului Judetean. Va fi un candidat din partea aliantei si pentru functia de primar al Sighisoarei, iar pentru Consiliul Local va fi o lista comuna cu candidati ai partidelor asociate in alianta, cu care vom intra in alegeri.
Rep.: Cum vedeti alegerile locale din iunie? Credeti ca vor fi competitii acerbe tinand cont de faptul ca va exista un singur tur de scrutin?
Basa Petru: Cred ca va fi mai dinamic decat alta data pentru ca intotdeauna se tria in primul tur iar in turul doi ramaneau doi candidati si acolo era batalia adevarata. Anul acesta fiind un singur tur batalia va incepe mai devreme. Prin acest unic tur se vor mai reduce din cheltuieli, dar intr-adevar lucrurile vor fi mai animate.
Rep.: Vor reusi cetatenii sa se coalizeze, sa dea dovada de responsabilitate si sa vina la vot din primul tur, pentru ca experienta alegerilor anterioare releva o mai buna participare in turul doi?
Basa Petru: Cred ca sighisorenii vor participa in numar mare la vot pentru ca ii intereseaza soarta orasului si s-a vazut ca la alegerile locale interesul lor este mai mare. Interesul creste in masura in care cetatenii simt ca persoana ce urmeaza a fi primar, este mai apropiata de ei.
si Dan Enescu, presedinte UNPR Sighisoara crede ca prin aceasta alianta, Sighisoara va fi scoasa din izolarea in care s-a gasit in ultimii ani.
Rep.: Domnule presedinte, sunteti unul din fondatorii Aliantei pentru Mures si Sighisoara. De ce aceasta alianta?
Dan Enescu: Da, sunt unul din fondatorii Aliantei pentru Mures si Sighisoara. in calitate de presedinte UNPR Sighisoara si vicepresedinte UNPR Mures, am realizat aceasta alianta pentru a scoate Sighisoara din izolarea in care s-a gasit in ultimii ani.
Rep.: Cum vedeti dumneavoastra implicarea Aliantei pentru Mures si Sighisoara in comunitatea noastra?
Dan Enescu: Am pregatit o echipa noua cu proiecte si viziune moderna asupra dezvoltarii municipiului nostru. Suntem, pana la urma, fii ai cetatii si prin actiunile noastre vom demonstra ca vrem binele sighisorenilor. Avem convingerea ca vom castiga la Sighisoara alegerile locale.
Rep.: Credeti ca cetatenii carora le este adresata aceasta alianta vor fi deschisi dialogului?
Dan Enescu: Noi, suntem in primul rand oameni deschisi dialogului, vrem sa stim, in primul rand, ce vor si ce asteapta oamenii de la noi. Dezvoltare eficienta, investitii pentru Sighisoara, locuri de munca, respect, administrare transparenta, solidaritate. in cateva cuvinte vrem sa redam orasului stralucirea de altadata.
Rep.: Cat de important considerati ca este dialogul in administrarea si de ce nu in dezvoltarea unei comunitati?
Dan Enescu: Asa cum se intampla, dupa o perioada mai lunga de timp, administratia locala s-a indepartat de sighisoreni. Noi vrem sa redam puterea sighisorenilor, in asa fel, incat fie el tanar sau pensionar sa se regaseasca aici si sa fie mandru de apartenenta la comunitatea noastra.
Rep.: Sunteti tanar... din Sighisoara au plecat conform datelor ultimului recensamant foarte multi tineri. De ce credeti ca s-a intamplat asta si cum credeti ca s-ar putea stopa acest exod.
Dan Enescu: Lipsa unei viziuni de dezvoltare a municipiului nostru a avut aceasta consecinta nefericita. Cred ca prin proiectele si prin viziunea noastra de dezvoltare eficienta, precum si cu investitii pentru Sighisoara, vom crea locuri de munca pentru tinerii comunitatii noastre.
Rep.: Cum vedeti alegerile locale din iunie?
Dan Enescu: Va fi o batalie politica dura. Cred insa in discernamantul sighisorenilor: Ei vor alege cel mai bine, candidatii Aliantei pentru Mures si Sighisoara pentru Primarie, Consiliu Local si Consiliu Judetean
Rep.: Considerati ca Alianta pentru Mures si Sighisoara poate fi o alternativa la ceea ce ii nemultumeste pe sighisoreni in momentul de fata?
Dan Enescu: Alianta si candidatii nostri reprezinta singura solutie viabila, deoarece combina experienta, cu proiecte si viziuni realiste asupra dezvoltarii comunitatilor noastre. Noi stim ce avem de facut. Alianta pentru Mures si Sighisoara este o constructie care are o tenta pur sociala, cetatenii si nevoile lor aflandu-se la baza acestei constructii. Se asteapta ca toti cei care doresc sa apere interesele comunitatii in care traiesc, reprezentanti ai ONG-urilor, persoane fizice, sa devina solidari in Alianta pentru Mures si Sighisoara.
A consemnat Anca Maria Radu – JSR