in perioada urmatoare va incepe campania de recoltare a cerealelor paioase. Aceasta presupune desfasurarea unor activitati care vizeaza recoltarea, transportul si depozitarea atat a produselor agricole cat si a paielor. Statistica din anii trecuti ne arata ca in urma desfasurarii acestor activitati cu specific agricol, numarul arderilor necontrolate creste semnificativ daca nu sunt respectate regulile si masurile de aparare impotriva incendiilor, atat pe timpul recoltarii, cat si dupa recoltarea cerealelor paioase.
Incendiile produse in urma desfasurarii acestor activitati pot avea efecte dezastruoase asupra mediului inconjurator, asupra vietii si a bunurilor materiale. Pentru informarea cetatenilor reamintim cateva reguli ce trebuie respectate in perioada de recoltare, la igienizarea terenurilor si utilizarea focului deschis:
• este interzis fumatul pe utilajele si masinile agricole cand se executa recoltarea cerealelor;
• inainte de a intra in campania de recoltare tractoarele, combinele si celelalte masini agricole folosite la recoltarea si transportul cerealelor, vor fi revizuite din timp, inlaturandu-se toate
defectiunile care ar putea produce incendii;
• asigurarea rezervelor de apa pentru incendiu si verificarea zilnica a situatiei existente;
• fiecare masina va fi dotata cu mijloace de prima interventie (stingatoare, bidoane cu apa, lopeti, maturi de nuiele);
• existenta a 1-2 pluguri sau discuri si mijloace de tractare a acestora;
• in perioadele de canicula si seceta prelungita sau pe timp de vant, arderea miristilor este interzisa;
• arderea se executa in locuri care nu permit propagarea focului la fondul forestier/constructii si care sa nu afecteze retelele electrice, de comunicatii, conductele de transport a gazelor naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile, asigurandu-se supravegherea permanenta a arderii, precum si stingerea jarului dupa terminarea activitatii;
• parcelarea miristii in suprafete de maxim 10 hectare, prin fasii arate;
• desfasurarea arderii numai pe timp de zi si asigurarea pana la finalizarea arderii a personalului de supraveghere si stingere a eventualelor incendii;
• in cazul suprafetelor de ardere mai mici de 5 hectare se vor asigura substantele si mijloacele de stingere necesare; pentru suprafete mai mari de 5 hectare se va asigura prezenta unui plug, a unei cisterne cu apa, a mijloacelor de tractare si a personalului de deservire;
• arderea miristii, a vegetatiei uscate, si a resturilor vegetale se executa numai dupa obtinerea permisului de lucru cu focul;
• emiterea permisului de lucru cu foc se face prin grija primarului de catre seful serviciului voluntar pentru situatii de urgenta sau persoana desemnata in acest sens. in conformitate cu legea constituie contraventie si se pedepseste cu amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei, arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deseurilor si a altor materiale combustibile, fara obtinerea permisului de lucru cu foc si fara luarea masurilor pentru impiedicarea propagarii focului la vecinatati; amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis in conditii si la distante care favorizeaza propagarea focului la constructii, depozite, culturi agricole, paduri, plantatii si alte vecinatati.
Anca Maria Radu – JSR