Instantanee Medievale la Sighișoara19 iul 2012
 Până în data de 15 iulie 2012 în municipiul Sighișoara s-a desfășurat ediția a II-a a taberei Naționale de Creație Instantanee Medievale. La această tabără s-au înscris elevi a secției Școlii Populare de Artă din cadrul Centrului Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș. Elevii urmează cursuri de artă plastică (pictură, grafică, sculptură, foto-video), profesori, precum și elevi ai altor școli populare de arte din țară și profesori de specialitate precum și artiști invitați din diverse zone ale țării. Tema taberei are ca scop dezvoltarea competențelor artistice, prin legătura directă cu natura, în speță cu universul citadin medieval. Artiștii au transpus în lucrările lor elemente legate de perspectivă, ritm, volum și abordare cromatică. Mai multe detalii legate de această tabără ne-a oferit Carmen Ștefănescu, secretar general A.L.Z.I.A.R..
“Despre această tabără pot spune o sumedenie de lucruri au trecut 3 zile și suntem încântați, fascinați de Sighișoara. Am venit aici într-o colaborare cu Centrul Județean de Cultură Tradițională Mureș, vorbesc despre Asociația Localităților și Zonelor Istorice din România, A.L.Z.I.A.R. și aș vrea să spun câteva cuvinte pentru că publicul larg probabil că a auzit de A.L.Z.I.A.R.. Sighișoara a aderat la asociația noastră anul trecut în octombrie, deja am mai avut un schimb de experiență România-Slovenia și am stat aici în Sighișoara. Aceasta este a doua acțiune. A.L.Z.I.A.R. este o asociație non-guvernamentală națională care are în componență 14 Consilii Județene și 13 primării orașe istorice. Suntem aici 30 de artiști plastici din cele 2 instituții. De la A.L.Z.I.A.R. 10 pictori din toată țara.
Din vestul țării, Adriana Oancea din Timișoara, arhitect Ioana Mihăiescu, o bună acuarelistă din Reșița. De la Slatina, Andreea Dosinescu, Târgoviște, pictorul Mihai Ștefănescu, Paul Mănguță și Cristian Mănguță, Valentin Buliga, de la Bistrița-Năsăud, profesorul Lucian Bichigean, sper că nu am uitat pe nimeni. Am descoperit aici la Sighișoara pictori talentați prin Asociația Artiștilor Plastici de aici prin domnul președinte Agoston, pictori minunați, pictori talentați care s-au alăturat taberei noastre. Tabăra nu a impus un program foarte strict se lucrează pe mai multe secții de pictură, grafică, fotografie și avem și un sculptor de la Brașov. Vremea a fost un pic cam caldă pentru picture și pentru celelalte arte, dar totul a fost bine. Detalii legate de colaborarea dintre artiști ne-a vorbit Zsolt Agoston, președintele Artiștilor Plastici Alma Mater Castrum Sex din Sighișoara.
„Mulțumesc doamnei Carmen Ștefănescu și membrilor asociației noastre din Sighișoara care au fost invitați la această tabără de creație. Este o plăcere pentru noi și în același timp o oportunitate de a realiza niște instantanee sighișorene împreună cu o serie de artiști, pictori, graficieni, fotografi veniți din toată țara în municipiul Sighișoara”.
Această colaborare este de anul trecut. Cezar Buliga, șef secție Centrul Județean pentru Cultură și Educație Mureș ne-a informat în legătură cu artiștii participanți la tabără. Ediția a II a Taberei Naționale Instantanee Medievale, Sighișoara 2012. La tabără au participat în jur de 30 de profesori, elevi de la diverse secții pictură, grafică, structură, fotografie. Deci, elevi, profesori și artiști invitați. Prin tema taberei se încearcă surprindere trăsăturilor specifice Sighișoarei legate de arhitectură, de Evul Mediu, elementele arhitecturale, detalii, ornamente și surprindere per ansamblu a spiritului sighișorean al Cetății. Tabăra a fost finalizată cu o expoziție a lucrărilor realizate pe parcursul taberei. Expoziția de fotografie și pictură: „Instantanee medievale”, va fi una itinerantă, plecând din Sighișoara ea va poposi și în alte localități. Expoziția cu vânzare este deschisă zilnic între orele 11.00 și 17.00, prețul tablourilor pleacă de la 500, intrarea este liberă!
Ionela Costea – JSR
| |