Voluntarii străini ne dau lecții de viață și de modalități simple în care ne putem bucura alături de cei din jurul nostru. Pe de altă parte, bazele voluntariatului în România nu sunt bine fundamentate prin legislație. Totuși la Fundația Veritas din Sighișoara, 30 de olandezi muncesc cot la cot alături de tineri români pentru a schimba aspectul curții interioare și a corpurilor anexe noului sediu al fundației. Petronia Popa, directorul Fundației Veritas Sighișoara declară că voluntariatul reprezintă un punct forte al fundației și că an de an, sute de studenți dar și adulți se implică activ în serviciile fundației pentru a face o schimbare în societatea în care trăiesc.
„Fundația Veritas este binecuvântată cu grupe de voluntari încă de la începuturile ei. Ei vin aici din toate colțurile lumii. Am avut 100 de voluntari, organizați în 4 echipe, care au venit cu un scop anume, proiecte mici care le-am mers la suflet și care pentru ei înseamnă deservire, slujirea aproapelui, chiar și acelor de peste Ocean. Am avut și voluntari, studenți americani din 7 universități din America, ei ne-au ajutat cu amenajarea curții și organizarea centrului nostru. În prezent avem din Olanda, un grup de 35 de oameni care lucrează pentru amenajarea unui spațiu. Suntem onorați pentru că ei au lucrat un an de zile pentru a strânge fonduri și a ne sprijini cu munca, cât și cu logistica și cu organizarea și sponsorizarea unei excursii.” a explicat Petronia Popa, directorul Fundației Veritas Sighișoara.
“Este o muncă complexă, fiind un grup mare a fost necesar să îi împărțim în diferite activități. Adolescenții din cadrul Fundației Veritas Sighișoara sunt motivați și provocați, acum pregătim clădirea pentru adolescenți, care va fi folosită din toamnă pentru activitățile dedicate lor. Mai mult de atât, ei vor sta două săptămâni, prima este mai mult de voluntariat iar în cea de-a doua ne vom bucura de o tabără, în care vor participa aproximativ 80 de persoane, 25 de spanioli, 25 de sighișoreni și desigur voluntarii olandezi. Tinerii sunt deja obosiți, însă entuziasmul îi provoacă să continue și să nu renunțe.” ne-a informat Liviu Tudosie, asistent social al Fundației Veritas, coordonator de proiect.
Gerhard Koele, reprezentantul grupului de voluntari olandezi din localitatea Wapenveld, Olanda, susține că deși sunt la prima experiență de acest gen, speră ca voluntariatul să-i molipsească pe adolescenții implicați, în așa fel încât ei să revină și în anii următori pentru a susține activitățile Fundației Veritas Sighișoara.
Dorothea Sabina Dâlbea – JSR