După câțiva ani de liniște, așa-zisul „Festival de Artă Medievală” și-a cerut din nou tributul: pagube materiale și pagube morale în urma unui nou atac asupra moștenirii culturale săsești. Pagubele materiale constau în faptul, că în noaptea de sâmbătă spre duminică (21/22 iulie) autori necunoscuți „și-au făcut damblaua”, murdărind portalul nordic al Bisericii din Deal (datând din 1495) cu spray negru și vărsând sau stropind vin roșu peste podeaua și peretele intrării principale. Paguba morală este actul de profanare în sine.
Lângă Biserica Mănăstirii însăși organizatorii festivalului au „concesionat domeniul public”, ei considerând că și zidul bisericii face parte din acest „domeniu”. S-a avizat amplasarea unui stand de tragere (!!!), făcându-se „tir cu arcul” asupra unei ținte rezemate de zidul respectiv ușa bisericii, fiind blocat accesul în lăcașul de cult, duminică dimineața (22 iulie 2012). Nu știu cum să calific acest gest: ignoranță, nerușinare, profanare …
În afară de mizerie, gălăgie și – așa cum am arătat mai sus – pagube, orașul nu câștigă nimic din această afacere și cei mai expuși sunt locatarii cetății și monumentele istorice din cetate. Încă nu am văzut un metru pătrat din zidul sau din pavajul cetății, refăcut din fonduri colecționate la acest „Festival”.
În schimb însă, acest eveniment este o afacere deosebit de lucrativă pentru câțiva „băieți deștepți” (și „fete deștepte”). Vreau să precizez foarte clar: acești „beneficiari” nu aparțin unei anumite formațiuni politice, ci sunt oameni influenți nu numai politic, dar mai ales și economic.
Copleșitoare este mediocritate și duplicitatea acestor oameni. Sighișoara a primit cele mai importante distincții europene și cei care se pretind a fi mai marii orașului se mândresc cu acest lucru. Dar în același timp ei organizează evenimente, care sunt demne de un bâlci și nu au nimic de-a face: nici cu arta și nici cu evul mediu.
Mai mult: tocmai acele monumente importante din cauza cărora Sighișoara a primit aceste distincții (și nu din cauza doamnelor și domnilor care le-au luat în primire) nu beneficiază de o atenție specială. Din contră: se întâmplă ce am arătat mai sus. S-a moștenit de la comunitatea săsească o bijuterie, care – nu de dragul sașilor, ci de dragul celor, care locuiesc actualmente aici – merită păstrată, întreținută și îngrijită, pentru că și la momentul actual cetatea este un adevărat tezaur.
Rețineți: paguba nu este exclusiv al sașilor (respectiv al Parohiei Evanghelice), care în marea lor majoritate au plecat. Paguba este al orașului de azi. Sunt foarte trist și dezamăgit de cele întâmplate și în mod public o cer: „Opriți nebunia!” Nu cred însă, că mă va asculta cineva.
Hans Bruno Fröhlich – pentru JSR
