Sighisoara




Mădălina Monica Florea a venit acasă, încărcată cu premii

27 iulie 2012

                     Este iute de picior chiar dacă are doar 1 metru și 65 de centimetri, și cântărește doar 45 de kilograme. A dovedit unei lumi întregi că voința este cea care poate atinge performanța, în ciuda unei  concurențe intimidante. Frumoasa atletă sighișoreancă, Mădălina Monica Florea a obținut locul VII, la Campionatele Mondiale de la Barcelona și a ajuns de curând acasă. Am așteptat-o cu nerăbdare pe tânăra atleta care a dovedit unei lumi întregi că munca te poate duce la performanța dorită. Mădălina   a alergat zilnic 2 ore, într-un ritm bine stabilit și monitorizat de antrenorul ei Ioan Avram, care a ajutat-o să aibă mai multă încredere în ea. În fiecare lună Mădălina a alergat între 500 și 600 de kilometrii iar acum crede și mai mult în forțele proprii, după ce a obținut în cursa de 5000 de metri de la Campionatele Mondiale de la Barcelona, locul VII. O ajută și metabolismul, poate să mănânce orice își dorește, fără să ia în greutate, însă își menține disciplina de atletă. Antrenorul Ioan Avram, are din nou perspective optimiste în ceea ce privește Clubul Școlar Sportiv Sighișoara.
„Între 10 și 15 iulie, 2012, au avut loc la Barcelona, Spania, Campionatele Mondiale de Atletism la care au participat peste 190 de atleți din 20 de țări. Sighișoara a fost reprezentată de Florea Mădălina la proba de 5000 m. A fost un concurs greu, un concurs în care a trebuit să luptăm cu elita Kenyană și Ethiopiană, în probele lungi. Am venit pe locul VII, eram mulțumiți dacă eram în primii 10, însă am atins un nou record: 16:08! Deci atleta noastră și-a bătut recordul personal cu peste 12 secunde la fiecare probă. Suntem în elita europeană și așteptăm Campionatele de Atletism de la toamnă, care se vor susține în Ungaria, unde sperăm să prindem din nou o medalie. Vineri și sâmbătă, 20-21 iulie, 2012 au avut loc Campionatele de Juniori I, am participat și la 1500 m. și la 3000 m., am câștigat ambele probe.” a declarat Ioan Avram, antrenor de atletism al Clubului Școlar Sighișoara.
„Abia așteptam să ajung acasă, după o lungă perioadă de antrenament, aproximativ 3 luni, am venit cu inima largă! Rezultatele de la Barcelona m-au ambiționat foarte mult, am ajuns la concluzia că trebuie să muncesc mai mult ca până în prezent pentru că se poate! Toată lumea are două picioare și două mâini. Ținând cont că anul acesta mi-am făcut 3 personal best, începând de la proba de 1500 m. în care am progresat de la 4:30 la 4:19, la 3000 m. de la 9:33 la 9:03 iar la proba de 5000 m., care îmi place cel mai mult, de la 16:36 la 16:08. Multe persoane mi-au spus că greutatea mea mă  dezavantajează, am arătat că pot să depășesc multe lucruri. Cei de acasă au fost foarte fericiți, au plâns când m-au văzut la televizor și m-au sprijinit din toate punctele de vedere!” a declarat atleta Mădălina Monica Florea.

Dorothea Sabina Dâlbea – JSR