Sighisoara




Sprijin frățesc

27 iulie 2012

                  Luni, 9 iulie curent, a sosit în Sighișoara transportul cu donațiile cluburilor Lions și Rotary din Dinkelsbuhl, destinate comunității locale sighișorene. Transportul a fost însoțit de domnii prof. dr. Jurgen Walchshofer – pastpreședinte al Rotary Club și Rolf Durr, pastpreședinte al Lion Club Dinkelsbuhl. Transportul a fost substantial și, ceea ce este mai important, axat pe nevoi de strictă necesitate ale unor componente importante ale comunității sighișorene: 24 de paturi mobile pentru Spitalul Municipal, un laborator complet de informatică pentru Grupul Școlar Agricol (19 calculatoare complete, cu mese și server de alimentare), 1 boxpalet cu detergent destinat Asociației „Filantropia” Sighișoara, mobilier pentru un cabinet medical amenajat prin grija Fundației „Mihai Eminescu Trust” precum și obiecte de îmbrăcăminte. Obiectele au fost distribuite în aceeași zi, în prezența și cu sprijinul nemijlocit al celor doi reprezentanți din Dinkelsbuhl. Este de remarcat faptul ca donațiile au venit sa rezolve tot atâtea probleme concrete ale unor segmente comunitare locale, fapt care dovedește o buna cunoaștere a problemelor cu care ne confruntăm. În ceea ce mă privește, doresc să subliniez participare directă a colegilor germani la operațiunile de descărcare și depozitare, spiritul de echipa în care am lucrat împreună. Vizita colegului Rolf Durr a prilejuit un real și substanțial schimb de experiență privind activitatea celor doua cluburi Lions. Firesc a apărut necesitatea  instituționalizării raporturilor celor două cluburi Lions, înfrățirea lor contribuind la eficientizarea colaborării și, mai mult, la strângerea legăturilor dintre Sighișoara si Dinkelsbuhl.
Urmează ca în luna septembrie curent să fie demarcate procedurile de înfrățire dintre cluburi. Transmitem și cu acest prilej mulțumirile noastre colegilor germani, convingerea ca relațiile noastre vor da o nouă calitate legăturilor celor două comunități, Sighișoara si Dinkelsbuhl.

Mircea Purenciu - Președinte Lions Club Sighișoara – pentru JSR