Seceta ne trage pe toți cu gândul la resursele de apă. În cazul municipiului Sighișoara, râul Târnava Mare este cel care ne asigură apa de la robinet și funcționarea în bune condiții a marilor agenți economici din zonă. Râul Târnava Mare a devenit în urma zilelor de secetă, râul Târnava Mică și totuși această apă curgătoare este mai mult decât o binecuvântare pentru toți locuitorii acestei zone. Însă modul în care gestionăm resursele natural și calitatea apei sunt veșnic un subiect de discuție, așa după cum o dovedește și starea improprie a barajului de pe Târnavă, de la podul spre intrarea în Țopa.
Mii de PET-uri, crengi și alte mizerii așteaptă să fie colectate de la baraj. În picioarele podului s-au oprit deșeuri aduse de apă și tabloul este îngrijorător! Râul Târnava Mare este principala sursa de apa potabila a sighișorenilor și a locuitorilor din împrejurimi. O acțiune de ecologizare ar fi mai mult decât necesară. Sperăm ca autoritățile responsabile să se autosesizeze în acest caz iar soluția să nu fie una de fațadă, cum ar fi eliberarea deșeurilor pe cursul apei.
Dorothea Sabina Dâlbea – JSR