27 de copii din Sibiu, Brașov și Mureș, în prima tabără „Natura 2000” din zonă01 aug 2012

Prima tabără educativă pentru copii, organizată în cadrul proiectului POS MEDIU, co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională – „Pentru Natură și Comunități Locale – Bazele unui management integrat Natura 2000 în zona Hârtibaciu – Târnava Mare - Olt”, s-a încheiat. Cei 27 de elevi, clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a, au fost selectați din 11 localități: Agnita, Rupea, Sighișoara, Albești, Dumbrăveni, Iacobeni, Stejărișu, Brădeni, Jibert, Grănari și Lovnic. Programul taberei organizată lângă Jibert, a fost foarte complex potrivit organizatorilor. Copiii au învățat despre rețeaua de arii protejate Natura 2000, și despre agromediu, au văzut care sunt metodele de marcare și monitorizare ale păsărilor și ale mamiferelor mici, cum se hrănesc bufnițele, care este rolul și importanța carnivorelor mari, amfibienilor și a reptilelor, cum să identifice speciile de floră și ce este amprenta ecologică. Activitățile educative au inclus și un test de cunoștințe inițial și unul final. „Educația pentru natură se face cel mai eficient în natură. Jocurile educative au prezentat noțiuni din programa școlară, detaliate și exemplificate practic”, a declarat Judith Papp, Grupul MILVUS, coordonator tabără. „Copiii au avut ocazia să vadă și alte activități locale, cum ar fi un atelier de ars cărămizi la Viscri și cum se cresc albinele la Jibert. Activitățile recreative au inclus călăria, trasul cu arcul și programe artistice pregătite chiar de ei”, a adăugat Judith Papp.
Participanții au fost foarte încântați de ceea ce au învățat în tabără. Activitățile educative vor continua și în anii următori cu 2 concursuri interșcolare și 2 tabere. Proiectul „Pentru Natură și Comunități Locale – Bazele unui management integrat Natura 2000 în zona Hârtibaciu – Târnava Mare - Olt”, desfășurat pe trei județe, Brașov, Sibiu și Mureș, este implementat de WWF, în parteneriat cu Fundația ADEPT, Fundația Mihai Eminescu Trust, Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu Regiunea 7 Centru și Asociația Ecotur Sibiu.
Anca Maria Radu – JSR
| |