Sighisoara




Placă memorială Aca de Barbu

09 aug 2012

                  Dezvelirea plăcuței memoriale a personalității sighișorene Aca de Barbu a fost inaugurată, la sfârșitul lunii iulie în cetatea Medievală din Municipiul Sighișoara. Toboșarul Cetății, Dorin Stanciu a anunțat acest eveniment cultural deosebit.
La evenimentul de dezvelire a plăcii memoriale au participat membrii Astrei Sighișoara, oficialități, directori ai unităților publice, părintele Petru Bleahu și Vasile Muntean, Adrian Dobre, președintele de onoare al Asociației, directoarea Bibliotecii Municipale, Lucia Țarălungă, care a ținut un discurs biografic legat de personalitatea sopranei, precum și descendenți ai acesteia. Placa a fost sfințită de către cei 3 preoți participanți la eveniment. Stelian Larga, președintele Asociației Astra Sighișoara a făcut câteva precizări legate de acest eveniment cultural și despre soprană. Vă mulțumesc tuturor pentru că ați încununat acest eveniment și trecem împreună un prag emoționant, din nou împreună cu Asociația Astra. În această casă s-a născut și a locuit Aca de Barbu, o soprano de talie europeană și om de cultură română. Inaugurarea acestei plăci în memoria personalității este un lucru extraordinar. Dezvelirea plăcii memoriale a sopranei Aca de Barbu a fost făcută de nepotul personalității sighișorene și fiica acestuia. Nepotul sopranei Aca de Barbu, Bogdan Popescu Necsești a ținut să mulțumească tuturor membrilor Asociației Astra Sighișoara cât și persoanelor care au participat la acest eveniment emoționant și în același timp atât de deosebit.

“Vreau să vă spun că pentru mine este un moment extraordinar și emoționant. Sunt aici alături de nevasta mea, cu fetele mele, mama mea care a fost fiica sopranei, Aca de Barbu, care a murit acum un an de zile și probabil că ar fi fost mult mai îndreptățită decât mine să răspundă gestului de gentilețe. De fapt, suntem aici cât mai trăiește și vă îmbrățișează fratele mamei mele, Radu Birăiescu și sunt cu ajutorul acestui prilej oferit cu atâta generozitate de Asociația Astra și de întreg Municipiul. O trecere a ștafetei de la generație la generație, poate o generație care ne veghează deja din ceruri și domniile voastre știți că legăturile cu cei dragi nu dispar chiar dacă ei fizic nu mai sunt cu noi. Îmi doresc ca această dezvelire să fie un început, un reazăm pentru fetele mele, într-o perioadă extrem de tulbure, în care să afle mai ușor și mai temeinic cu ajutorul gestului dumneavoastră și a ocaziei pe care ne-o oferiți. Cine sunt, de unde provin, este ceea ce spunea doctorul Stelian Larga în prima discuție pe care am avut-o și o bucurie și obligație morală pe care ne-o asumăm cu toți”

 Soprana Aca de Barbu a fost situată pe primul loc ca personalitate a județului nostru într-un top realizat de un ziar județean. Aceasta s-a născut la 31 iulie 1893 la Sighișoara. A studiat Conservatorul la Târgu-Mureș și a fost admisă direct în anul 2, la Academia de Muzică din Viena.

Ionela Costea – JSR