Sighisoara




„Două cuvinte”

09 aug 2012

                 Cetatea Sighișoarei cu aerul specific medieval, încărcată de istorie și legende, locul unde arta și  cultura mereu își dau mâna, a mai primit sâmbătă 7 iulie 2012, încă „Două cuvinte”; care au răsunat de pe stânca cea mai înaltă unde tronează falnic liceul „Joseph Haltrich”. Liceul care timp de patru ani l-a avut elev pe Alexandru Zăblău, și-a deschis porțile pentru cel care a revenit să mai spună „Două cuvinte”. Alexandru Devia – la debut – autorul acestor „Două cuvinte” a lansat primul său volum de versuri, publicat sub pseudonim. Sala festivă a liceului s-a umplut de prieteni, foști colegi, invitați, iar părinții și bunicii plini de emoție au primit cu drag plăcuta surpriză. Deschiderea evenimentului a făcut-o Alexandru cu recitarea poemului „Sunt tânăr Doamnă”, într-o trăire sinceră și demnă de maturitate. La cei 20 de ani, a reușit să împlinească visul de a-și vedea numele pe o carte. Muza ce l-a curtat și-a lăsat amprenta pe suflet, îl trăiește și îl înnobilează, făcând din el supusul poeziei. Apoi a luat cuvântul profesorul Gheorghe Munteanu, lectorul poemelor și îndrumătorul destoinic, prefațatorul volumului de versuri, care cu multă emoție și sensibilitate a prezentat cartea de debut a autorului, vorbind despre trăirea lui în poezie, de frământarea cuvântului. Auditoriul au fost plăcut surprins să audă că Alexandru este deja cunoscut și peste hotare, creațiile sale fiind publicate și în Australia, în revista „Mihai Eminescu”. Alexandru a mulțumit celor care l-au ajutat în toată munca depusă pentru apariția acestui volum de versuri, domnului profesor Gheorghe Munteanu, Clubului „Lions” care l-a sponsorizat, colectivului Tipografiei FILOTIB Sighișoara, artistului Rareș Kerekeș care a realizat pictura „Garda Cetății Medievale” (detaliu) care este și coperta cărții. Tabloul a fost expus pe pianul Sălii Festive în admirația invitaților. De asemenea a mulțumit părinților, colegei Lucia Bichiș pentru sprijin și nu în ultimul rând muzelor care lau inspirat... Îl veți cunoaște pe Alexandru Devia, după ce veți sorbi poemele ca pe un izvor tânăr care susură din sufletul lui încărcat „Cu toamna de mână” sau cu „Liniștea” pe „Strada Trandafirilor” poeme pentru care a reușit să spună: „Două  cuvinte” 

Două cuvinte

Va fi seara de toamnă, la fel ca și-acum
Și-n norii de aer vor sta nori de fum,
Când, mai aburit de tot ce voi bea,
Voi merge spre lună, s-o știu doar a mea.

Mașini pe șosea, de zgomot izvor,
Părea-vor nimic sub plânsul de nor
Și brazii ce stau în crângul din sat
Vor plânge spre stele cu glas afumat.

Atunci voi pleca, haiduc pe o stradă,
Să port fără rost în mână o spadă,
S-o flutur prin vântul ce gândul îmi poartă
Pe străzile reci și fără de soartă.

Cu aripi de monstru crescute în gânduri,
Cu penele reci purtate de vânturi
Spre-a cerului lună, cunună de vise,
Pleca-voi spre ele, spre cele promise.

Iar când voi ajunge și va râde luna,
Voi scoate ce am prin suflet și minte,
Voi scrie să ai lângă tine, întruna
Și mereu, numai două cuvinte.

Cu siguranță Alexandru nu se va opri aici, aplauzele și felicitările primite, cred că l-au convins că autografele oferite invitaților lau inspirat să pregătească intens, alte volume.

Gabriella Costescu – JSR