După contestații a crescut promovabilitatea la examenul de titularizare în județul Mureș16 aug 2012

Cadrele didactice din județul Mureș au depus contestațiilor pentru notele obținute la examenul de titularizare. Din cele peste 134 de contestații, cele mai multe au fost depuse la specializarea educatori și învățători, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Mureș, Raluca Marian. Contestațiile au fost rezolvate în centrele de corectare din județul nostru, iar în municipiul Sighișoara la cele două centre, cel de la Liceul Teoretic Joseph Haltrich și Colegiul Național Mircea Eliade. Astfel, candidații se vor prezenta în ședința publică din 13 august în centrele unde au dat examenul scris, iar posturile vor fi tot din acea zonă, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Mureș, Raluca Marian Aceasta a mai declarat că 55 de dascăli și-au depus deja dosarele de titularizare pe baza continuității pe post acești profesori și învățători ocupând posturile de mai mulți ani ca suplinitori, pe baza notei obținute la examenul de titularizare în acest an, în 2010 sau 2011. Acest lucru face ca numărul posturilor titularizabile să fie mai mic de 216, număr anunțat inițial. La nivelul Municipiului Sighișoara, doar un cadru didactic ce aparține din Albești a luat nota 10 la examenul de titularizare, 3 cadre având nota 9, iar note sunt 5 au fost luate de către 10 profesori. Cea mai mică notă de la examenul de titularizare din Municipiul Sighișoara a fost 1,80 de sutimi. În urma desfășurării examenului de titularizare, sesiunea august 2012, în județul Mureș s-au depus un număr de 134 contestații (din cele 962 de lucrări evaluate). Dintre acestea, 45 au fost aprobate 5 note fiind diminuate și 40 majorate.
Totodată aceste modificări au determinat creșterea a 20 de note peste 5, iar 2 peste nota 7. Astfel, în urma acestei reevaluări, s-a modificat promovabilitatea de la 81% la 82,43%, creșterea fiind de 1,43%, numărul candidaților titularizabili fiind acum de 476, a celor declarați promovați de 793, iar a celor respinși de 169. Două excepții de note care au suferit diminuări sau majorări semnificative: la disciplina educație tehnologică nota 6,90 a devenit 4, iar în cazul unei educatoare de la secția maghiară nota 4 a devenit 6,55.
Ionela Costea - JSR
| |