Limba Engleză gratuit la Școala de Vară de la Gimnaziul de Stat Victor Jinga30 aug 2012

Elevii sighișorenii pot învăța limba engleză gratuit la Școala de Vară care se desfășoară la Gimnaziul de Stat Victor Jinga din municipiul Sighișoara. Cei care doresc să se înscrie mai au timp să studieze doar până pe 7 septembrie, când cursurile se vor finaliza. Pe parcursul activității vor fi organizate lecții gratuite de limba engleză pentru avansați și începători. Elevii avansați vor participa la tabăra de vară lunea și vinerea între orele 9:00 și 11:00, iar începătorii miercurea între aceleași ore. Tabăra urmărește să ajute elevii să-și aprofundeze limba engleză într-un mod nonformal interactiv, constituindu-se și într-o activitate educațională pe timp de vacanță pentru elevi.
Mai multe informații despre activitățile desfășurate la Școala de Vară ne-a oferit chiar profesoara de limba engleză, Nicoleta Hofnăr. „Este pentru prima dată când avem această activitate, a început în 13 august și se va desfășura o lună de zile. Avem 2 grupe o grupă de începători respectiv copii, viitorii mei elevi de la clasa 0 și clasa I și o grupă de avansați. Avem 2 tipuri de activități și anume una dintre acestea se numește De la carte la film prin urmare citim un roman adaptat bineînțeles pentru elevi îl traducem, îl discutăm, avem tot felul de activități și în final vedem filmul după care urmează o dezbatere, iar impresiile vor fi scrise tot de copii într-o revistă pe care intenționăm să o facem, iar a II-a activitate care are loc vinerea, e teatru în Limba Engleză am și început deja o piesă de teatru intitulată Creionul fermecat și pentru cei mai mici de clasa 0 și clasa I bineînțeles activități mai simple. Totodată, la aceste activității participă și doi elevi din Germania, care au venit în România pentru o lună de zile și nu au ratat să se înscrie la tabără. Cei mici sunt încântați de această oportunitate care le-a fost oferită pentru a învăța limba engleză gratuit și nu ratează nici o zi în care pot învăța ceva nou și care îi va ajuta și la școală”.
Ionela Costea – JSR
| |