Sighisoara




În Sighișoara s-a scumpit apa

7 sep 2012

           În ultima ședință a consiliului local s-a decis: din septembrie plătim mai mult pentru apa consumată. Deși inițial consilierii sighișoreni nu au aprobat proiectul de hotărâre privind majorarea tarifelor la apă, ulterior au revenit asupra deciziei și au aprobat majorarea. Discuțiile au fost deschide de către Fabian Emil, directorul filialei locale Aquaserv, acesta prezentând necesitatea aprobării majorării conform politicii tarifare stabilite încă de acum un an de comun acord.
„Creșterea tarifelor la apă și canal a fost stabilită în politica tarifară aprobată de anul trecut. Toate tarifele pe care le propunem acum corespund cu cele din politica tarifară. Există ideea că creștem tarifele și furăm cetățenii orașului. Anul trecut am avut venituri de 630 mii lei din care 31% s-au dus la bugetul de stat. La acestea se adaugă impozitul pe clădiri, redevența la SAMTID sau POS ( aproape 10%). Asta înseamnă că 40% merg la bugetul de stat și bugetul local.”
Fabian a mai precizat că a făcut un calcul în luna iunie raportat la valoarea factură de apă raportată la populație și a rezultat că s-a consumat apă în valoare de 13 lei/persoană. Și în ceea ce privește valoarea lucrărilor pe investițiile realizate, Fabian a declarant că 49% din aceasta merge la bugetul local.
„Orice om ar spune că în Sighișoara nu mai merită să faci investiții dacă aproape 50% merg la bugetul local.” a precizat Fabian. Acesta a mai făcut referire la terți, la firme care nu au sediu în Sighișoara, dar care  efectuează aici lucrări, „ne lasă mizeria și se duc cu banii”.
În primă fază consilierii locali nu au fost de acord cu majorările la apă propuse de Aquaserv, unii considerând chiar că în Sighișoara ar trebui să se aplice reduceri de preț pentru că în Sighișoara se realizează profit.
„Aquaserv are profit în Sighișoara. Fiind pe profit, s-ar putea da prețurile în jos. Dar alte orașe sunt pe pierdere iar noi îi ducem în spate. Noi în Sighișoara avem profit și am putea să reducem tarifele. Am putea avea o societate a noastră. De ce să plătesc eu pierderile altora, spre exemplu ale Reghinului.” a susținut consilierul Burlacu.
Și s-a votat… 6 voturi pentru, 13 împotrivă… proiectul nu a trecut, în primă fază…
Li s-a atras atenția consilierilor că politica tarifară a fost aprobată încă de anul trecut și acum ei trebuie doar să dea un vot pentru ANRE. Mai mult consilierul Gherca Adrian a fost mai atent la materialele de ședință prezentate pentru acest proiect și a atras atenția că dacă nu se aplică politicile stabilite de comun se poate ajunge până la rezilierea contractului de finanțare. …Și s-a trecut din nou la vot… 11 voturi pentru de data aceasta și proiectul a trecut, iar noi vom plăti mai mult pentru apa consumată încă de la 1 septembrie.
Astfel pentru apă potabilă prețul crește de la 2.78 lei la 3.45 lei. La Canalizare - epurare ape uzate menajere prețul crește de la 1.90 lei la 2.36 lei iar la Canalizare ape pluvial de la 0.73 lei la 0.91 lei. Vestea nu este prea bună, aceste scumpiri la apă urmând a se adăuga altora anunțate pentru această toamnă.

Anca Maria Radu – JSR