Sighisoara




Unde te angajezi dacă nu ai diplomă de BAC?

7 sep 2012

          O întrebare potrivită, în situația în care și la sesiunea de toamnă a bacalaureatului rezultatele au fost dezastruoase și în Sighișoara unde promovabilitatea a fost de sub 20%. Reprezentanții firmelor HR spun că singurii angajatori care nu sunt interesați de diploma de BAC sunt cei care își plătesc angajații în funcție de rezultatele obținute - cum este comisionul în agențiile imobiliare sau în alte poziții de vânzări. Posturile care presupun muncă fizică sau repetitivă - cum sunt cele de operatori producție, manipulanți marfă, ambalatori sau operatori depozit sunt, de asemenea, o variant pentru absolvenții de liceu care nu ș-iau luat încă diploma de BAC. Agențiile de call-center sunt extrem de interesate de tinerii care pot face vânzări prin telefon (sau telesales) - aici nu contează diplomele obținute, spun specialiștii HR, ci abilitățile de comunicare și de vânzări. Cunoașterea unei limbi străine îți asigură un job în firmele de outsourcing, indiferent de nivelul de educație. Alte posturi la dispoziția tinerilor fără BAC sunt cele din muncile sezoniere - în agricultură, la cules de fructe și legume, sau joburile stradale și de interacțiune, cum ar fi cele de promoter, picol, recepționist. Mulți dintre cei care nu și-au luat BAC-ul spun că vor pleca la muncă peste hotare, la munci relativ bine plătite dar pentru care nu se cere prea multă școală și specializare.

Anca Maria Radu – JSR