Sighisoara




Senator Bașa Petru: În doar două luni au fost compromise eforturile de ani pentru aderare la spațiul Schengen

7 sep 2012

        Se prefigurează o amânare a aderării României la spațiul Schengen și o decuplare a Bulgariei de România în ceea ce privește aderarea, potrivit președintelui Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, și comisarului pentru Justiție, Viviane Reding. O astfel de decizie va afecta mai ales cetățenii simpli și schimburile comerciale la nivel de întreprinderi mici și mijlocii, precum și libera circulație a forței de muncă românești pe piața europeană, fiind datorată lipsei de încredere a forurilor europene în actuala guvernare românească. Senatorul Bașa Petru a militat pentru aderare, iar din calitatea de președinte al Comisie româno-germane din Parlament a desfășurat acțiuni de lobby pentru aderarea țării noastre într-o singură etapă la Schengen. Între acestea se regăsesc și întâlnirile de lucru cu șeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene și Relații Internaționale, Marian Tutilescu desfășurate pe parcursul anului trecut dar și întâlnirile bilaterale la Bundestagul german, cu delegația germană din care au făcut parte și factori de decizie în politica externă, printer care Günther Krichbaum, președintele Comisiei pentru afaceri europene, Susanne Kastner, președinte al Grupului parlamentar Germania-România și al Comisiei pentru apărare din Bundestag, Ruprecht Polenz, președintele Comisiei pentru politică externă și Claudia Pieper, ministru de stat în Ministerul Federal de Externe. Potrivit senatorului Bașa dacă acum un an în cadrul întâlnirilor avute delegația română pe care o prezida făcea lobby pentru aderarea într-o singura etapă, pentru ambele condiționalități, aeroportuară și transfrontalieră, membrii Bundestagului reiterând atunci susținerea pentru aderarea României la spațiul Schengen, acum toate eforturile au fost șterse cu buretele de guvernarea iresponsabilă socialistă.
„În cadrul vizitei bilaterale a Grupului de prietenie româno-german pe care îl prezidez, acum un an, oficialii germani propuneau aderarea României la Schengen în două trepte: aeroportuară și transfrontalieră, noi făcând lobby pentru aderarea într-o singură etapă. De la acel stadiu al discuțiilor, la care exista încredere în eforturile României de aderare și susținere în acest sens, am fost aduși de o guvernare iresponsabilă în situația în care lideri europeni vorbesc acum despre amânarea aderării României la spațiul Schengen. Prin întâlnirile pe care le-am avut, atât eu cât și colegii mei, am încercat să dovedim maturitate pentru aderare, să asigurăm încrederea externă în asigurarea securității și a justiției la nivelul țării noastre. Aveam nevoie de încrederea cancelariilor occidentale, pentru a intra în Spațiul Schengen. Dar USL ce a făcut? A știrbit tocmai această încredere. În doar două luni au fost compromise acțiunile noastre ale tuturor, eforturile poporului român, cele ale fostelor guvernări. Eforturile pentru a îndeplini condiționările tehnice impuse, depuse în ani de muncă de convingere, de lobby, par a fi zădărnicite de agresivitatea de a prelua puterea cu orice preț. Încrederea forurile europene odată pierdută va fi greu de recâștigat. În stilul clasic românesc cu siguranță un eșec în aderarea la Schengen nu va fi asumat de vinovați. Trecând peste acest aspect cred că în acest moment este necesară o mobilizare comună pentru a recâștiga încrederea în țara noastră. Asta dacă toți ne dorim acest lucru. Și spun asta pentru că, să nu uităm… și comunismul ne dorea izolați de restul lumii”, a precizat senatorul Bașa.
Senatorul Bașa consideră că este momentul ca România să fie conștientă că lumea a trecut la un sistem de valori în care încrederea este mai importantă decât datele statistice mai mult sau mai puțin reale și plauzibile.
„După atâția ani de la prăbușirea comunismului trebuie să trecem și noi la acest sistem de valori care are la bază încrederea între state, între persoane și nu doar raportările fade. Noi venim dintr-un sistem comunist, in care atunci când prezentam statistic rezultate le credeam dumnezeiește, asta fără a mai vorbi de faptul că le și aplaudam. Acele vremuri au apus demult, iar locul lor a fost luat de încredere și cuvânt dat, respectare a valorilor și a principilor. Dacă noi nu respectăm instituțiile statului, instituțiile de drept constituțional, îi întreb pe domnii Ponta și Antonescu sau pe alți artizani ai luptelor pentru putere, cum cred că ar putea avea încredere cancelariile occidentale că vom respecta condiționările impuse și nu vom avea derapaje ca cele instrumentate de aceștia în aceasta vară? Din păcate, nu prea vedem cum”, senator Bașa Petru.

Birou presă senator Bașa Petru