După ce săptămâna trecută senatorul Bașa Petru a transmis o interpelare ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, privind șantierele și lucrările nefinalizate în învățământului mureșean la început de an școlar, în această săptămână senatorul a transmis o întrebare aceluiași ministru solicitând să îi fie transmis în scurt timp răspuns în scris la întrebarea „Când vor sosi microbuzele școlare și cum se va realiza distribuția lor la nivelul județului Mureș.” Și în județul Mureș există localități unde microbuzele școlare nu au sosit iar elevii din clasele gimnaziale și chiar primare, din zonele izolate sunt nevoiți să parcurgă zeci de kilometri pe jos pentru a ajunge la școală și a avea acces la educație ceea ce nu este normal. Edilii administrațiilor locale cu astfel de probleme ne-au cerut sprijin, iar reprezentanții IȘJ spun că au avut promisiuni de soluționare din partea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului. Din informațiile primite din teritoriu, pentru județul Mureș există 19 cereri de la autorități pentru asigurarea de microbuze școlare, iar în aceste condiții i-am solicitat doamnei ministru să îmi răspundă „când vor sosi microbuzele școlare și cum se va realiza distribuția lor la nivelul județului Mureș.” a precizat senatorul Bașa
Birou presă senator Bașa Petru