Școala, dincolo de lecție

            Încă din timpul când eram elev la școala generală iar mai apoi la Colegiul Pedagogic „Gh. Șincai” din Blaj, am manifestat un deosebit interes și o mare plăcere pentru activitățile „extrașcolare”, așa cum le spunea pe vremea aceea. Îmi aduc aminte cu mult drag de activitățile frumoase făcute în ciclul primar, cu învățătorul nostru, care întâmplător sau nu era și tatăl meu, la o școală generală dintr-un frumos sat de munte, satul meu natal. Serbări școlare antrenante, scenete, piese de teatru, montaje literar-artistice, excursii și drumeții, toate acestea fiindu-mi vii în mintea și în sufletul meu. Au urmat apoi altele și altele în gimnaziu și liceul pedagogic. Mai târziu, după absolvire, mam înrolat ca și dascăl în lumea satului atât de dragă mie, urmând tradiția de familie a părinților mei. Am redescoperit apoi frumusețea și importanța acestui gen de activități alături de elevii claselor la care am predat, de elevi din școală, din obștea în care lucrez sau chiar din alte școli. Ca dascăl am tratat și tratez activitățile extracurriculare la ciclul primar, și nu numai, cu toată seriozitatea și susțin pe această cale faptul că acestea sunt deosebit de importante, dispunând de valențe formative multiple care au efect pozitiv asupra personalității elevilor.
În cadrul acestor activități elevii se deprind să folosească surse informaționale diverse, să întocmească colecții, să atingă nobile sentimente și trăiri, să sistematizeze date, putem spune că „învață să învețe”. Prin faptul că în asemenea activități se supun de bună voie regulilor, asumându-și responsabilități, copiii se autodisciplinează. Cadrul didactic are, prin acest tip de activități, posibilități deosebite să-și cunoască elevii, să-i dirijeze, să le influențeze dezvoltarea, să realizeze mai ușor și mai frumos obiectivul principal al școlii – pregătirea copilului pentru viață. Activitățile extracurriculare contribuie astfel la gândirea și completarea procesului de învățare, la dezvoltarea înclinațiilor și aptitudinilor școlarilor, la organizarea rațională și plăcută a timpului lor liber. Având un caracter atractiv, copiii participă într-o atmosferă de voie bună și optimism, cu însuflețire și dăruire... Atât societatea cât și sistemul educațional din România traversează o perioadă puțin cam tulbure de restructurări și așa-zise înnoiri. Trăim vremuri destul de grele, în care dascălul, măcinat de povara zilei de mâine își îndeplinește vocația, în cele mai multe cazuri, doar la școală.
Copilul are nevoie mai mult ca niciodată de o purificare a intereselor, are nevoie să fie sprijinit să rămână copil, să fie el însuși mai ales atunci când devine elev, să facă față cu succes sarcinilor școlare, să-i fie satisfăcută nevoia de divertisment și libertate de exprimare intelectuală și artistică.
Aceste activități complementare procesului instructiv-educativ contribuie în mare măsură la satisfacerea acestor nevoi ale copilului. Acest tip de activități îi antrenează pe copii în activitatea de învățare în mod voit, îmbinând utilul cu plăcutul. Așa cum spuneam câteva rânduri mai sus, de mic copil am fost atras de frumusețea și complexitatea acestor activități. Îmi aduc aminte cu cât entuziasm participam activ la serbările școlare cântând cu vocea, recitând sau mânuind acordeonul, cu câtă plăcere luam parte la excursii, drumeții, montaje literar-artistice sau scenete. Mi-am descoperit apoi, după ce am ajuns dascăl, și calitățile de inițiator și organizator de astfel de activități. Cred că activitățile extracurriculare realizate împreună cu elevii mă reprezintă cel mai bine ca dascăl în obștea în care lucrez. În acest segment mă regăsesc eu cel mai bine. Dar, dacă vine vorba, cred că mai bine m-aș pricepe la organizarea și susținerea acestor activități decât în a vorbi despre ele.

Ștefan Costea – JSR