Implementarea TVA la încasare: un efort neplanificat de companii11 oct 2012
 Cea mai nouă modificare a Codului Fiscal a venit prin ordonanță de Guvern la sfârșitul lunii august și introduce exigibilitatea TVA la încasarea totală sau parțială a facturilor emise de firme cu o cifră de afaceri care nu depășește 2.250.000 lei. Pentru facturile care nu au fost încasate în termen de 90 de zile calendaristice, ordonanța prevede că TVA intervine în cea de-a 90-a zi de la data emiterii facturii. Potrivit analiștilor economici acest nou sistem poate însemna atât o oportunitate prin efectul pozitiv asupra numerarului companiilor furnizoare sau prestatoare, dar poate determina în același timp o întârziere în exercitarea dreptului de deducere a TVA pentru companiile care achiziționează bunuri și servicii. În acest scurt timp rămas până la introducerea sistemului la 1 ianuarie 2013, agenții economici trebuie în primul rând să înțeleagă sistemul și să determine dacă le este aplicabil, nu numai din perspectiva vânzărilor, dar și a achizițiilor de la furnizorii care îl aplică. Implicațiile pentru companiile care vor fi obligate să adere la acest sistem sunt însă mai extinse și trebuie adresate cu o atenție deosebită. Procedurile interne de facturare și raportare trebuie revizuite pentru a răspunde noilor cerințe de monitorizare. Mai mult decât atât, sistemele IT vor necesita recalibrări care implică eforturi și costuri ce nu au fost probabil planificate pentru perioada următoare. Pentru ca aceștia să se obișnuiască cu noile reglementări la nivelul întregii țări vor fi organizate seminarii de specialitate pentru a dezbate toate aspectele și implicațiile fiscale, dar și operaționale, pe care companiile vizate le vor întâmpina începând cu 1 ianuarie 2013.
Anca Maria Radu – JSR
| |