Sighisoara




Polițiștii ne recomandă să ne protejăm locuințele

11 oct 2012

        Potrivit polițiștilor există situații când chiar prin simple gesturi/comportamente furturile din locuințe se pot evita! Iată câteva sfaturi transmise de polițiști pentru a ne feri locuințele de hoți:
• Încuiați ușa chiar dacă sunteți acasă! Se întâmplă să dormiți, să fiți în baie sau în balcon, iar în acest timp, în doar câteva secunde, cineva să vă ia din hol, în special, geanta, portmoneul, telefonul, banii… (obiecte pe care, frecvent, le ținem la cuier ori pe un dulăpior, în hol). Bate ușor, dacă nu răspunde nimeni încearcă ușa, deschide încet și…dacă e momentul potrivit, în câteva secunde acționează!! Dacă o surprinde cineva în casă, spune fără rețineri că se interesează dacă locuiește persoana „x” în bloc, ori că i s-a părut că i s-a răspuns la bătaia în ușă și de aceea a intrat. Nu e o problemă dacă dă greș, mai sunt atâtea uși de încercat!!
• În cazul în care la ușa Dvs. se prezintă persoane care vând, cumpără diferite produse, evitațile!! În nici un caz nu le permiteți accesul în locuință! Nu puține au fost cazurile când, profitând de naivitatea unor persoane, diverși „vânzători” de diferite bunuri au acționat într-un moment de neatenție al locatarului! (ex: până una dintre persoane îi prezenta victimei ceva produse, cealaltă „avea nevoie” de toaletă, și profita pentru a sustrage diverse bunuri)
• Nu păstrați în casă sume importante de bani și nu faceți publice valorile pe care le dețineți! Vi se pare întâmplător faptul că se comit multe spargeri în locuințe în care hoții găsesc sume destul de frumoase de bani?? Nu este deloc așa! Ei acționează „la pont”, adică știu dinainte că în unele locuințe există bani: dintr-un împrumut tocmai luat, din vânzarea unor bunuri, depozite la domiciliu etc. așadar, nu discutați despre planurile Dvs. financiare, nu știți niciodată unde va ajunge acea informație! Atenție și la prietenii copiilor Dvs. care vă frecventează locuința!
Folosiți eficient interfonul!! Dacă nu sunteți atenți, s-ar putea să deschideți unui hoț!! Nu vă lăsați convinși de diverse calități pe care persoana respectivă spune că le are: de la poștă, de la citit contoare, reclame etc. Persoanele care au cu adevărat treabă în bloc, au cartelă de acces!! Ceilalți nu au de ce să intre!! Și nu ezitați să întrebați la cine se duc persoanele care intră în bloc.

Anca Maria Radu – JSR