Ziua Armatei Române marcată la Colegiul Național Mircea Eliade01 nov 2012

Marți, 23 octombrie la Colegiul Național Mircea Eliade a fost realizată o acțiune cu ocazia Zilei Armatei Române, care a fost marcată, joi 25 octombrie. La eveniment au participat clasele de a XII-a, directoarea liceului Lia Suciu, cât și invitați speciali din partea Unității Militare din Sighișoara și Centrul Militar Județean Mureș. Colegiul Național Mircea Eliade a fost selecționat ca unul din cele 4 licee din Municipiul Sighișoara în care să se organizeze Ziua Armatei Române. La eveniment a participat șeful biroului de Informare-Recrutare locotenent colonel Cristian Cioba, plutonierul adjutant Răducu Lepădatu, din cadrul Centrului Militar Județean Mureș. Iar din cadrul Unității Militare 01752 Sighișoara au participat Maior Cosmin Mihăiescu, căpitan Daniel Cojocnean, locotenet colonel Răzvan Boșoteanu, dar și veteranul de război Iuliu Dulău. Astfel, în cadrul evenimentului le-a fost prezentată elevilor și oferta educațională a Armatei Române, în cazul în care aceștia doresc să opteze în viitor pentru o carieră militară. Câteva cuvinte despre Armata Română le-au fost prezentate elevilor de către șef birou Informare-Recrutare locotenent colonel Cristian Cioba din cadrul Centrului Militar Județean Mureș. Despre evenimentele din al doilea război mondial le-au fost oferite elevilor de către Iuliu Dulău, veteran de război. „Am plecat 10 persoane din Târnăveni la ordinul primit din partea prefectului din perioada aceea, mai exact din anul 1944. Colonelul a dat ordin regimentului 82 Infanterie din care făceam parte să dezarmeze trupele germane, care se retrăgeam dinspre Sibiu-Mediaș și mergeau înspre Cluj-Napoca, după care s-a terminat această operațiune în 23 zile nemții au fost duși în libertate să se retragă, asta era ordinal de sus, dacă se retrag în mod cinstit și nu fac rău să fie lăsați să plece. Colonelul știa limba germană, de la Târnăveni cum mergi spre Iernut este o pantă, nemții după ce au primit armamentul au fost în număr de 260”. În curtea Colegiului Național Mircea Eliade a avut loc o expoziție de armament și tehnică militară organizată de Unitatea Militară din Sighișoara, unde elevii doritori au putut vedea cum arată un pistol sau o pușcă în realitatea, dar au putut pune și mâna pe armamentele expuse.
Ionela Costea – JSR
| |