În 9 decembrie - la urne14 nov 2012
 484.439 de cetățeni cu drept de vot din județul Mureș sunt așteptați să se prezinte la urne la alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012. Județul Mureș va avea 12 parlamentari în legislatura 2012 – 2016, fiind împărțit în 8 colegii pentru Camera Deputaților și 4 colegii pentru Senat. Potrivit Legii nr. 35/2008 cu modificările și completările ulterioare, deputații și senatorii se aleg în colegii uninominale, prin scrutin uninominal, după principiul reprezentării proporționale. Astfel, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților este de un deputat la 70.000 de locuitori, iar la Senat de un senator la 160.000 de locuitori. Cetățenii români au dreptul de vot de la vârsta de 18 ani, dacă această vârstă a fost împlinită până în ziua alegerilor, inclusive și pot vota exclusiv la secția de votare la care au domiciliul. La alegerile din 9 decembrie dreptul de vot se exercită pe baza actului de identitate, adică: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul simplu însoțit de orice alt document emis de autoritățile străine care dovedește reședința – în cazul cetățenilor români cu reședința în străinătate, pașaportul simplu cu mențiunea privind stabilirea domiciliului în străinătate – în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate. La scrutin nu se vor utiliza cărțile de alegător.
În 9 decembrie votarea va începe la ora 7.00 și va avea loc până la ora 21.00, când secția de votare se închide.
Iată și câteva reguli pentru alegerile parlamentare:
- Fiecare alegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea Camerei Deputaților și la un singur vot pentru alegerea Senatului.
- Fiecare alegător își exprimă votul personal. Exercitarea votului în numele altui alegător este interzisă.
- Votul exercitat în cadrul alegerilor este secret. Orice control asupra modului în care votează un alegător este interzis.
- Participarea cetățenilor la alegeri se face pe baza liberului consimțământ al acestora. Nimeni nu are dreptul de a exercita presiuni asupra unui alegător pentru a-l determina pe acesta să participle sau să nu participe la alegeri.
- În baza semnăturii în copia de pe lista electorală permanentă, președintele sau un membru al biroului electoral al secției de votare îi încredințează alegătorului buletinul de vot și ștampila cu mențiunea „VOTAT” pe care acesta o va aplica pe buletinul de vot.
- Alegătorii vor vota separat în cabine închise, aplicând ștampila care poartă mențiunea „VOTAT” înăuntrul patrulaterului care cuprinde numele și prenumele candidatului pe care îl votează.
- După ce au votat, alegătorii vor îndoi buletinele, astfel ca pagina netipărită care poartă ștampila de control să rămână în afară, și le vor introduce în urnă, având grijă să nu se deschidă.
- Îndoirea greșită a buletinului nu atrage nulitatea acestuia.
- La cererea alegătorului, în cazul în care acesta a aplicat greșit ștampila cu mențiunea „VOTAT”, dar nu a introdus buletinul în urnă, președintele biroului electoral al secției de votare îi poate elibera, numai o singură dată, un nou buletin, reținând și anulând buletinul de vot inițial și făcând mențiunea corespunzătoare în procesul-verbal al operațiunilor de votare.
- Persoanelor care la ora 21.00 se află în sala unde se votează li se permite să își exercite dreptul de vot.
De interes pentru Sighișoara și sighișoreni este 65.312 Colegiul nr. 6 pentru Camera Deputaților ce are înscriși 65312 alegători și Colegiul 3 pentru Senat ce are înscriși 129.495 alegători.
Anca Maria Radu – JSR
| |