Sighisoara




Alte știri locale

14 nov 2012

               Plăcuța comemorativă cu numele Aurel Bulgaru a fost inaugurată

           În prezența membrilor familiei, a unor autorități locale și județene cât și a claselor de elevi, a avut loc miercuri dezvelirea plăcuței comemorative Aurel Bulgaru la sala de sport a Școlii Gimnaziale Victor Jinga. Tot cu această ocazie i-a fost înmânată soției marelui handbalist cheia și diploma de onoare a orașului. Prin hotărâre a  consiliului local numărul 7/2011 la propunerea altui mare handbalist Mircea Grabovschi, sala de sport de la Școala Gimnazială Victor Jinga va purta de miercuri numele Aurel Bulgaru, familia sportivului sighișorean declarându-se onorată de aprecierea acordată. Aurel Bulgaru, a fost o figură marcantă a handbalului sighișorean, a câștigat împreună cu echipa de club și naționala cinci ediții ale Cupei Campionilor Europeni și numeroase turnee internaționale. “Este o deosebită onoare pentru școala noastră, organizarea unui asemenea eveniment și în același timp o mândrie ca sala de sport a școlii noastre să fie numită după o mare personalitate a sportului românesc. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect și promitem că împreună, cadre didactice și elevi prin toate rezultatele pe care le vom obține la competiții și concursuri sportive să onorăm pe mai departe numele și faima acestui mare sportiv” a precizat directoarea Școlii Gimnaziale Victor Jinga, Gyongy Secășan. 
Mihaela Bulgaru, soția regretatului handbalist sighișorean Aurel Bulgaru ne-a declarat că speră ca sala de sport să găzduiască unele competiții de anvergură. „Este un moment copleșitor pentru familia mea și pentru noi după un eveniment trist pe care l-am trăit. Copleșitor în sensul că vezi că este locul în care oamenii nu își uită oamenii, aprecierea valorilor și dragostea pentru cei care au reprezentat Sighișoara în lume nu numai el ca sportiv, asta înseamnă pentru noi. Tinerilor le transmit să aibă grijă în primul rând de ei și când spun asta mă gândesc că mișcare este foarte bună, nu de performanță pentru că nu toți ajung să facă sport de performanță, dar mișcarea este bază, așa și lecțiile pot fi făcute mai ușor cu mintea limpede cu un organism aerisit. Poate federația de handbal se va gândi vreodată la nivelul copiilor competiții pentru că sunt și la nivel de copii competiții europene pe plan balcanic chiar, se poate face treaba asta. Cine vrea poate să facă, iar la handbal sunt meseriași foarte buni”. 
Prezent la eveniment, Mircea Grabovschi, inițiatorul proiectului ce a făcut posibilă acordarea numelui Aurel Bulgaru sălii de sport de la Școala Gimnazială Victor Jinga i-a sfătuit pe elevi “să vă țineți mai mult de sport decât de calculator", cetățean de onoare al municipiului și întrucât marele sportive a locuit în apropierea Școlii Gimnaziale Victor Jinga, sala de sport a acestei unități de învățământ va purta de acum numele marelui handbalist Aurel Bulgaru.

Ionela Costea & Anca Maria Radu – JSR

               În lucru o nouă ediție a Anuarului Muzeului de Istorie

         Potrivit directorului muzeului de istorie Sighișoara, doctor Nicolae Teșculă, Anuarul muzeului care poartă numele Alt Schaessburg după vechea denumire a muzeului de istorie mai are puțin pana va ajunge la tipar , lucrările de tehnoredactare au fost finalizate iar lansarea rămâne, așa cum ne-am obișnuit deja la data de 1 decembrie. Anuarul Muzeului de istorie se va tipării în 500 de exemplare si de data aceasta comunicările din Anuar vor face și mai mult referire la Sighișoara. O parte dintre anuare vor fi comercializate publicului interesat de această tematică iar o altă parte se va constitui în protocol pentru diferite oficialități care vizitează Sighișoara sau pentru fondul de schimb cu alte muzee din țară.

Anca Maria Radu – JSR

                ApiArdeal - târg apicol la Sighișoara

          Din vremuri străvechi, omul a descoperit mierea și produsele stupului de albine nu numai ca aliment, ci și ca medicament. Apicultura era practicată încă din secolul al VII-lea î.Hr., existând o serie de mărturii în acest sens. Mierea este foarte sănătoasă pentru organism dar important este ca aceasta să fie de calitate, să nu fie „lungită” cu zahăr sau îndulcitori.
Dacă ai posibilitatea să o cumperi și de la producători cu atât mai bine. Nu ratați ocazia: la sfârșit de săptămână producători apicoli din țară și străinătate se vor întâlni la Sighișoara unde este programat a se desfășura un mare târg apicol. Târgul apicol ApiArdeal se va desfășura în zilele de 17 și 18 noiembrie în Sighișoara, pe strada Libertății, în Autogara Sighișoara. În cadrul târgului vor fi comercializate produse apicole la preț de producător, dar și utilaje apicole de ultimă generație utile apicultorilor. Tot cu această ocazie va fi organizat un seminar pe probleme ale apicultorilor iar potrivit organizatorilor la Târg vor fi invitați să participe și reprezentanți ai Ministerului Agriculturii cărora le vor fi prezentate greutățile cu care se confruntă apicultorii din zonă, pentru ca împreună să poată fi găsite soluții, în special de natură legislativă.
După amiezele se vor încheia cu un program artistic iar seara de sâmbătă cu un Bal al apicultorilor și a consumatorilor de produse apicole.
Structurat, programul târgului este următorul:

17 noiembrie
‐ ora 10.00: deschiderea oficială a târgului.
‐ ora 11.30‐13.00: discuții tematice pe teme actuale legate de apicultură, invitați din partea MADR, APIA, ANARZ; loc de desfășurare: Clubul CFR.
‐ ora 18.00‐19.00: program artistic și masa festivă, urmate de Bal.

18 noiembrie
‐ ora 9‐18: târg apicol. 
Potrivit lui Orban Iosif Ștefan, întreprinzător local, organizator al evenimentului, prin intermediul târgului se va încerca să se promoveze apicultura, consumul de miere și derivatele acesteia.

Anca Maria Radu – JSR

                Dulcețurile de la Țopa la Târgul Indagra de la București

          La Târgul ce s-a desfășurat week-endul trecut la Romexpo a participat și Tincuța Corina Cismaș din localitatea Țopa, comuna Albești, beneficiara a unei finanțări prin măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri – proiect elaborat de CAJ Mureș. 
Aceasta a dus cu ea la București la târg produse ecologice preparate în ferma proprie din Topa: gemuri, dulcețuri, ceaiuri, siropuri, murături, verdețuri cu sare.
Dulcețurile din zonă sunt apreciate atât în țară cât și în străinătate, startul dându-l cele din Saschiz ce au fost apreciate chiar și de către prințul Charles, unele dintre acestea ajungând să coste și câteva sute de euro borcanul.

Anca Maria Radu – JSR

                 Cea de-a XVI-a ediție a concursului de frumusețe Miss Transilvania s-a desfășurat sâmbătă

          Concursul de frumusețe Miss Transilvania a avut loc weekend-ul acesta la o binecunoscută locație din  Sighișoara! În cadrul competiției au participat 18 concurente venite din toate colțurile țării, iar una dintre acestea tocmai din Belgia. Acestea s-au luptat pentru titlul de Miss Transilvania, ediția 2012. Fetele au avut de trecut prin mai multe probe până la desemnarea câștigătoarei cea care în final să fie încoronată de data aceasta în seara de Crăciun, în pasul Bârgăului pentru contele Dracula. Mai multe detalii legate de ediția concursului de anul acesta ne-au fost oferite de către organizatorul evenimentului Mihai Marcel Șoneriu. „Cea de-a XVI-a ediție a concursului, revenim la numele de Miss Transilvania.
Concurentele s-au luptat pentru mâna contelui sângeros Dracula, care iată și anul acesta după un an de zile tinde să își aleagă o nouă frumusețe. Juriul a avut o grea sarcină, a fost un concurs complet, iar câștigătoarea va trebui în seara de Crăciun de data aceasta să urce la castelul din pasul Bârgăului, acolo unde își va întâmpina iubitul, sângerosul conte, care se pregătește deja să schimbe vechea lui parteneră cu una nouă. Sigur că este greu, contele vrea să vadă iubita lui în ținută de zi, lenjerie intimă, ținută de seară, dar pentru că fata trebuie să fie frumoasă și deșteaptă a existat și o probă de aptitudini”. Finalistele concursului au fost următoarele pe locul III, Ioana Larisa Andriescu din Sighișoara, locul II a fost câștigat de Dorothea Brașoveanu din Copșa Mică, iar locul I cu titlul de Miss Transilvania a fost câștigat de către două concurente, ambele având același punctaj și anume Amelia Neagoie din Craiova și Roxana Mariana Cicileanu din Timișoara.

Ionela Costea – JSR