Sfaturi pentru conducătorii auto!6 dec 2012

Poliția Municipiului Sighișoara, Compartimentul Poliției de Proximitate transmite sfaturi utile pe care conducătorii auto ar trebui să le respecte în perioada iernii. Poliția Municipiului Sighișoara, Compartimentul Poliției de Proximitate recomandă următoarele sfaturi pentru evitarea producerii unor evenimente neplăcute. Înainte de a pleca la drum, verificați-vă întotdeauna starea tehnică a autovehiculului și asigurați-vă de curățarea geamurilor și echiparea corespunzătoare pentru anotimpul de iarnă, anvelope, lanțuri antiderapante, două triunghiuri reflectorizante și soluție de spălare a parbrizului. În cazul deplasărilor pe distanțe mai lungi vă recomandăm să aveți un săculeț cu nisip, o pătură și combustibil suficient. Adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile concrete de drum, la intensitatea traficului și a condițiilor meteorologice, nu uitați să vă cuplați centura de siguranță. Pe timpul deplasării adoptați o conduit preventivă care să vă protejeze de implicarea în accidente, însă atenție în zonele frecventate de copii, la manevrele de depășire, viteza excesivă, acordați prioritate de trecere pietonilor și vehiculelor, care au acest drept.
Anca Maria Radu – JSR
| |