Sighisoara




Din agenda ultimei ședințe a Consiliului Local

13 dec 2012

             Transport în comun gratuit pentru pensionari

       Consilierul local Fintoc Marieta a propus ca de anul viitor să se extindă numărul celor care pot beneficia de transport în comun gratuit pe raza Sighișoarei, conform legii. Pentru a nu exista discriminării propunerea, aprobată de colegii consilieri, a fost de a acorda gratuitate tuturor celor ce beneficiază de pensie indiferent de vârstă. Până acum circulau gratuit doar anumite personae iar acest lucru putea fi catalogat discriminatoriu. Din 2007 în Sighișoara s-a aprobat transport gratuit în limita a 40 lei/lună /persoană pentru bărbații cu vârsta de peste 65 ani și femeile cu vârsta de peste 62 ani, conform Legii transportului ce prevede asigurarea de gratuități pentru anumite categorii de persoane. Conform proiectului de hotărâre votat vor beneficia de gratuitate la transportul în comun, începând de anul viitor pensionarii de limita de vârstă sau în pensie anticipată.

JSR

           Consilier local nemulțumit de modul în care Sighișoara se prezintă peste hotare

         În ultima ședință a Consiliului local s-a propus ca Sighișoara dacă nu este în stare să se prezinte  corespunzător peste hotare mai bine să nu mai onoreze invitațiile. Despre ce este vorba?
Despre lipsa unor produse specifice pe care în cadrul relațiilor bilaterale și a vizitelor externe și Sighișoara ar trebui să fie în stare să le ofere partenerilor. În acest sens s-a propus chiar ca în bugetul local de anul viitor să fie inclusă o astfel de suma de reprezentare cu produse specifice zonei la diferite evenimente. În cadrul aceleiași ședințe o altă nemulțumire exprimată a fost aceea că Sighișoara nu participă la târguri de turism, nu organizează manifestări de Crăciun și de Revelion.

JSR

             1,5 miliarde cheltuiți pe consultanță din bugetul local, reclamați de către un consilier

          Sume prea mari pentru consultanță reclamate de comisia de control a contractelor încheiate de către Primăria Sighișoara. În ultima ședință a consiliului local Ferenț Tiberiu, consilier, membru în această comisie a declarat că nici nu au început bine verificările și deja au observat că peste 1,5 miliarde de lei au fost folosite în anii 2010-2011 doar pentru consultanță ISO. În timp ce primarul Dorin Dăneșan spune că îi este impus de legiuitor ca instituție cu certificare de management al calității să realizeze aceste proceduri, consilierul Ferent declară că aceste procedure de consultanță ar fi trebuit să coste 10%. Vă reamintim că în urmă cu o lună la propunerea unui grup de consilieri locali s-a constituit o comisie ce va analiza toate contractele încheiate de către Primărie din 2000 până astăzi.

JSR

             Explicații privind clădirea neterminata a CEC-ului, din centrul orașului

         Executivul local a răspuns unei solicitări de transparență venita din partea unui consilier local în ședință de consiliu. În răspuns se precizează că acea construcție ar fi trebuit finalizată în temen de 2 ani de la obținerea autorizației și că durata concesiunii este pe perioada pe care există o construcție pe acel teren dar nu mai mult de 99 ani. Se precizează totodată cum că s-au făcut mai multe demersuri pentru atragerea în patrimoniu local a acestei clădiri, demersuri ce nu au avut un rezultat favorabil în acest sens. Clădirea neterminată a CEC-ului a reprezentat de multe ori subiect de discuție spunându-se despre aceasta că reprezintă o imagine negativă pentru Sighișoara și cei care vin în oraș. O propunere referitor la această clădire a fost aceea de a muta în ea Primăria, în Cetate în locul actualei Primării urmând a funcționa Universitatea Sighișoara. Propunerea a venit din partea Asociației Pro Unversitate, dar executivul local a precizat în mai multe rânduri că nu agrează această idee.

JSR

           S-a aprobat valoarea taxelor și impozitelor locale pe care o vom achita anul viitor

         În ședință de consiliu s-a aprobat valoarea taxelor și impozitelor locale pe care le vom plăti anul viitor pentru bunurile deținute. Potrivit șefului Serviciului Impozite și taxe din cadrul Primăriei Sighișoara Vasile Vaidacuțan, anul viitor vom plăti aceeași sumă pe care am plătit-o și anul acesta pentru mașini, terenuri sau locuințe deținute.

Anca Maria Radu - JSR